Moldovenii și-au plătit facturile la gaz în proporție de 90%

Moldovenii și-au plătit facturile la gaz în proporție de 90%

Cetățenii continuă să-și plătească facturile, chiar și de acasă. Moldovagaz a anunțat, printr-un comunicat de presă, că oamenii au plătit puțin peste 90% din sumele facturate, adică doar cu 2% mai puțin decât în perioada similară a anunlui precedent. 

În cazul consumatorilor noncasnici, ponderea transferurilor a fost de 95,5%, cu o scădere de 1,2 puncte procentuale.

Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au plătit facturile in proporție de 99,8%, ceea ce este echivalent cu aceeași perioadă a anului trecut.

Volumul consumului de gaze naturale în luna martie curent a depășit 110,4 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 7,8 puncte procentuale mai puțin decât în aceeași perioadă a anului 2019.

Potrivit datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale atins cifra de 1,4 miliarde de lei și acoperă 94,8% din volumul furnizat. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
ANRE a depistat mai multe încălcări în activitatea Moldovagaz. „Cheltuieli ineficiente în sumă de 3,56 milioane de lei”

ANRE a depistat mai multe încălcări în activitatea Moldovagaz. „Cheltuieli ineficiente în sumă de 3,56 milioane de lei”

Muncitorii străini, care se ocupă de construcția gazoductului Ungheni-Chișinău, vor avea acces pe teritoriul R. Moldova

Muncitorii străini, care se ocupă de construcția gazoductului Ungheni-Chișinău, vor avea acces pe teritoriul R. Moldova

Facturile în timpul stării de urgență vor fi potrivit consumului din aceeași perioadă a anului trecut

Facturile în timpul stării de urgență vor fi potrivit consumului din aceeași perioadă a anului trecut

Tarifele la servicii comunale: Cât achită consumatorii din R. Moldova în comparație cu țările din regiune

Tarifele la servicii comunale: Cât achită consumatorii din R. Moldova în comparație cu țările din regiune

Mașini, terenuri agricole și construcții. CNA a pus sub sechestru bunuri de 15 milioane de lei, într-un dosar de escrocherie

Mașini, terenuri agricole și construcții. CNA a pus sub sechestru bunuri de 15 milioane de lei, într-un dosar de escrocherie

Atac armat în regiunea Donețk, din Ucraina! Nouă persoane decedate, printre care doi copii (VIDEO)

Atac armat în regiunea Donețk, din Ucraina! Nouă persoane decedate, printre care doi copii (VIDEO)

Advertoriale
Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)

Cum să-ți crești de la 0 o afacere în regiune și să ai clienți de la Briceni și până la Cahul?

Cum să-ți crești de la 0 o afacere în regiune și să ai clienți de la Briceni și până la Cahul?

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Scenariul se repetă. După femeia din Austria, o româncă a fost sfâșiată de un rechin pe o plajă din Egipt
  • 2
    Caniculă încă de la primele ore ale dimineții. Cum va fi vremea săptămâna viitoare
  • 3
    Un bărbat din capitală, găsit strangulat la balcon. Ce spun oamenii legii
  • 4
    Google Maps îi ajută pe șoferi să găsească bezinăriile cu cel mai ieftin combustibil. Iată c
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.