
Primărița de la Glodeni spune că a aflat de la televizor că orașul pe care îl conduce va intra în carantină
A aflat de la televizor că orașul pe care îl conduce intră în carantină și a fost pusă în fața faptului împlinit când a înțeles că din rezervele bugetare trebuie să asigure hrana zilnică a celor 30 de militari dislocați în teritoriu. Primarița orașului Glodeni, Stela Onuțu, a declarat în cadrul unui interviu pentru calm.md că autoritățile locale au primit un regulament cu privire la gestionarea carantinei chiar în ziua în care această a fost instituită, fără a fi delimitate cu exactitate sarcinile.
・
În aceste condiții, Stela Onuțu spune că aleșii locali vor acționa așa cum consideră de cuviință. Totuși, primărița de la Glodeni nu exclude că după ce va trece această perioadă, unii dintre primari ar putea fi trași la răspundere pentru unele decizii pe care le iau acum.
Mai mult, Onuți spune că autoritățile locale de la Glodeni au fost informate despre faptul că trebuie să ofere, din propriile resurse, trei mese pe zi celor 30 de militari și carabinieri dislocați pentru a patrula orașul:
„Suntem limitați în acțiuni deoarece nu avem un sold de rezervă și nici nu putem convoca ședința Consiliul local pentru alocarea unor resurse financiare. Îmi pare rău că banii prevăzuți pentru alte necesități ale orașului vor fi cheltuiți acum, sperăm însă că aceste acțiuni vor contribui la combaterea răspândirii virusului iar numărul cetățenilor infectați nu va continua să crească".
AGORA amintește că din ziua de 14 aprilie, orașul Glodeni a intrat în carantină. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale. Astfel, în total, cinci localități din țară sunt izolate complet, pentru a preveni răspândirea coronavirusului.
Regimul de carantină funcționează acum la Ștefan Vodă, la Soroca, în satele Carahasani și Talmaza din Ștefan Vodă. Satele Sofia și Bălceana, din r. Hîncești, au ieșit din carantină. De asemenea, carantină instituită prin decizie locală funcționează la Sîngerei.