
Paștele, prin ochii unei dăscălițe: „Nu a mai fost așa ceva. Parcă am fi criminali. Să treacă ziua de Paște și noi să nu mâncăm sfințit?” (AUDIO)
Dascălița din satul Mașcăuți, raionul Criuleni a vorbit într-un interviu pentru AGORA cum așteaptă și cum se pregătesc creștinii de sărbătorile pascale. Cu lacrimi în ochi, Raisa Iftodi a povestit despre tristețea care s-a așternut în sufletele sătenilor când au aflat că nu vor putea veni la biserică în Noaptea Învierii.
・
„Peste tot se dă voie, în metrouri, marketuri, dar, în biserică se tem de COVID-19. Parcă am fi criminali.”
Autor:
Cum trăiți această perioadă de pandemie dinaintea Paștelui?
Cu o mare durere în suflet așteptăm Paștele. Nici nu ne-am gândit că vor fi așa restricții pentru creștini. Peste tot se dă voie, în metrouri, marketuri, dar în biserică se tem de COVID-19. Dacă lumea s-ar gândi și ar veni cu frică de Dumnezeu și cu dragoste, dacă lumea s-ar ruga mai mult, poate Dumnezeu s-ar milostivi de noi, nu ar fi așa. Așa scrie și în cărți – cu cât lumea se va pocăi, cu atât și veacul se va lungi. Doar în biserică sunt minuni. Câte icoane sunt făcătoare de minuni? Dacă ar veni lumea și s-ar ruga... Dumnezeu ar da mai multă liniște în oameni și nu ar fi atâtea boli și atâtea dureri.
De ce peste tot se dă voie, dar la biserică nu se dă voie? Eu sunt cu o inimă tare îndurerată. Au fost și războaie, a fost și tifosul și diferite boli înainte. Murea lumea și atunci, dar veneau și se împărtășau tot cu aceeași linguriță, veneau și se rugau și care au avut de scăpat au scăpat și trăiesc și acum. Ei (n.r. – sătenii) spun că iată și tata, și mama, sora au murit de tifos și erau dureri puternice, dar n-au mai fost atâtea restricții, și războaie au fost, și comuniștii care au închis bisericile, dar la noi lumea s-a răzbunat și biserica din sat nu s-a închis. Acum vine poliția, parcă suntem cei mai mari criminali de pe fața pământului și nu ne se dă voie să intrăm, măcar o lumânărică să aprindem. Stau preoții și slujesc cu porțile încuiate. Asta-i credință? Nu știu... e tare dureros pentru toți, lumea plânge și mă întreabă: „Tanti Raia, cum o să fie Paștele? Cum o să sfințim pasca? Iată am rămas neîmpărtășită! Iată nu putem veni că nu ne dau voie”...
„Nu a mai fost așa ceva niciodată. Când au vrut să închidă bisericile, oamenii s-au răsculat.”
Autor:
„Chiar să treacă ziua de Paște și noi să nu mâncăm sfințit?”
Autor:

„Niciun fir de păr din cap nu ne cade fără voia Domnului.”
Autor:
De ce se tem sătenii cel mai mult în această perioadă?
Off... ei nu se tem de nimic, pur și simplu sunt necăjiți pentru că atâta restricții s-au pus și nu pot veni la biserică. Știți lumea cum plânge? Lumea plânge că nu poate să vină. Au fost și omoruri și nu a mai fost atâta interdicție. Lasă să spună să avem mască, să păstrăm distanța. La magazin cum te duci și aștepți ore întregi? Măcar în ograda bisericii să vină oamenii. Creștinii sunt tare indignați că vine preotul și poliția îl impune să încuie poarta și să facă doar el oficiile divine. Dar noi, pe cine așteptăm? Pe Mesia așteptăm! Nu știu...
Ce îi îndemnați pe credincioși să facă în Noaptea de Înviere?
Nu pot să fac voia mea, că nu este legea de la mine impusă. Sunt polițiștii ăștia și nu le dau voie. Eu din suflet i-aș îndemna pe toți să vină, să înconjurăm biserica cum am mai înconjurat. Atâta aștepți Învierea aceasta... un an de zile aștepți. Știți că s-a spus că, dacă Focul Haric nu se va aprinde, apoi tare mari chinuri ne mai așteaptă. Noi așteptăm să putem merge la biserică, să înconjurăm biserica, să luăm lumina sfântă și să o ducem în casele noastre, să ne rugăm. Nu știu...
„Unde să fugim? La icoane să ne ducem, să ne rugăm.”
Autor:
Dacă totuși aleg să vină la biserică în această perioadă, ar trebui să se comporte diferit față de altă dată? Cum ar fi să nu sărute icoanele, mâna preotului?
Doar prin icoane minunile se fac. Icoanele mult ne ajută. Care nu crede, să plece pe la mănăstiri, să vadă ce se face pe la Hîncu, ce se face la Saharna. Numai oamenii care au nevoi și care au trecut prin asta, văd și înțeleg ce înseamnă puterea icoanei. Sunt multe icoane făcătoare de minuni. Niciun fir de păr din cap nu ne cade fără voia Domnului și dacă ții dat să mori, mori nu numai de COVID-19, că sunt oameni care mor de cancer, alții de tensiune, de un insult. Doar Dumnezeu... Doar se spune – Doamne unde mă voi duce, în cer de mă voi sui de față ești, la mare de moi duce acolo este mâna ta. Unde Doamne să fug ca să mă feresc de tine dacă peste tot ești? Așa că, unde să fugim? La icoane să ne ducem să ne rugăm ca ele să ne păzească. Fără Domnul nu-i viață, care înțelege și care știe. Îi tare dureros...
Dvs cum vă pregătiți de sărbătorile pascale? Masa de sărbătoare va fi ca în anii precedenți?
Ca de obicei, ca în tot anul, dar nu știu dacă cu restricțiile acestea v-or veni copiii, dacă vom sta la masă, daca vom ciocni ouă. Cred că cei doi copii din sat vor veni. Doar băiatul, care e la oraș, nu știu dacă va veni. Ceilalți, pe furiș, câte doi, dar să-mi vină... Să nu ciocnesc un ou cu copiii în ziua de Paște? Până acum nu mă așezam la masa de Paște, de Crăciun fără copii. Veneam de la biserică, îi telefonam, așezam masa, pregăteam și îi așteptam să vină și să stăm cu drag cu toții la masă.
Aveți o urare pentru creștini?
Hristos a Înviat! Hristos a Înviat că numai el poate să ne aducă de toate. Vedeți că, de când s-a înrăit lumea, nici nu ne mai plouă și vânturi doar. Nimeni nu se gândește din contra să lase bisericile deschise ca să vină lumea să se roage. Înainte, lumea ieșea cu icoanele pe deal se duceau și se rugau cu copii mici pentru ploaie. Dar acum... bisericile stau încuiate și noi așteptăm. Ce așteptăm? Așteptăm să murim de foame? Nu o să murim de COVID-19, dar o să murim de foame.
*Acest material a fost realizat de Svetlana Morarescu, în cadrul cursului „Multimedia Newsroom”, oferit de Școala de Studii Avansate în Jurnalism