
Fiecare biserică va fi supravegheată de câte un polițist în Noaptea Învierii
Pentru a evita accesul oamenilor la Slujba Învierii, fiecare biserică din țară va fi supravegheată de câte un polițist. Anunțul a fost făcut de șeful statului, Igor Dodon, care astăzi a fost deja la biserică, împreună cu familia.
・
„În fiecare localitate lângă lăcașurile sfinte va fi câte un polițist. Evitați în această seară slujbele bisericești. Personal, prima dată în 20 de ani nu voi merge la Slujba de Înviere, voi sta acasă. Noi toți suntem creștini, dar de fiecare dintre dvs depinde sănătatea celor din jur. În fiecare localitate cu peste 3.000 de locuitori vor fi câțiva reprezentanți ai poliției. Sfințirea cozonacilor se va face pe străzi, nu mergeți în curțile bisericilor”, a spus Igor Dodon.
Totodată, președintele a îndemnat cetățenii să nu meargă la aeroport după Focul Haric. „De la aeroport, acest foc va fi distribuit în toate bisericile din Republica Moldova. La aeroport vor veni doar reprezentanții eparhiilor. Știu că unii parohi vor asigura distribuirea Focului Haric pe străzi. De faptul cât de precauți vom fi, cum vom evita supunerea riscului celor de aproape, depinde cum vom trece la scoaterea unor restricții”, a menționat șeful statului.
Amintim că autoritățile au interzis prezența creștinilor la Slujba Învierii. În localități, preoții vor trece prin fața gospodăriilor pentru a sfinți coșul cu bucate. Iar oamenii de la oraș au fost îndemnați să-și cumpere cozonaci deja sfințiți.