Germania va plăti costurile pentru îngrijirea pacienţilor europeni bolnavi de COVID-19 şi care necesită asistenţă respiratorie în spitalele sale. Anunțul a fost făcut luni de Guvernul german, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.
Costurile pentru îngrijirea acestor pacienţi ar trebui să ajungă la aproape 20 de milioane de euro, a precizat ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, înainte de a participa la o reuniune a Consiliului de Miniştri cu privire la criza provocată de noul coronavirus.
„Germania va plăti costurile pentru îngrijirea pacienţilor” europeni de pe teritoriul său, „deoarece este vorba de conceptul nostru de solidaritate europeană”, a explicat el.
Berlinul susţine în prezent „peste 200 de pacienţi europeni infectaţi cu coronavirus” şi are „capacitatea, dacă este necesar, să acorde mai mult” sprijin, a adăugat ministrul.
Mai puţin afectată de pandemie decât vecinii săi şi beneficiind de mai multe locuri la terapie intensivă, Germania a primit în ultimele săptămâni pacienţi europeni, între care francezi şi italieni, pentru a ajuta sistemele medicale din ţări vecine.
Anunţul survine în condiţiile în care în Germania se redeschid luni majoritatea magazinelor cu o suprafaţă de sub 800 de metri pătrați, ca parte a unei ridicări treptate a măsurilor de izolare.
Epidemia de COVID -19 din Germania este de acum „sub control şi gestionabilă”, a declarat vineri ministrul Jens Spahn.
În Germania au fost confirmate, până în prezent, peste 146 de mii de infectări cu noul coronavirus. Dintre acestea, 4.683 de persoane au murit.