Șefa de la Reintegrare admite că Tiraspolul ar avea o „cifră neagră” a cazurilor de COVID-19

Șefa de la Reintegrare admite că Tiraspolul ar avea o „cifră neagră” a cazurilor de COVID-19
Cristina Lesnic

Viceprim-ministra pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, nu exclude că autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol ar ascunde o „cifră neagră” a cazurilor de COVID-19 înregistrate în stânga Nistrului. Asta a declarat în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

„Inițial, măsurile restrictive luate de Chișinău și Tiraspol au fost asemănătoare. Gradual, măsurile s-au schimbat. Azi constatăm că există o diferență impunătoare în raport cu problemele, solicitările cetățenilor. Suntem în situația în care azi trebuie să ne axăm pe o altă agendă – de a soluționa cât de repede putem problemele vitale ale cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Măsurile au fost de autoizolare a regiunii transnistrene. La momentul actual, spre regiunea transnistreană pot fi traversate doar câteva puncte de trecere a frontierei, iar acest lucru a deranjat Tiraspolul”, a declarat Cristina Lesnic.

Șefa de la Reintegrare admite că în stânga Nistrului ar putea exista mai multe cazuri de infecție cu noul coronavirus, decât cele 313, confirmate de investigațiile de laborator, realizate la Chișinău.

„Noi vedem aceste date pe baza materialului biologic care este preluat și testat în laboratoarele din Chișinău. Presupunem că ar putea exista și alte date care nu sunt cunoscute la etapa actuală Chișinăului. Acest lucru ne-a justificat acțiunile, să informăm partenerii internaționali și să solicităm convocarea ședinței în formatul 5+2, pentru a menționa că atât timp cât în regiunea transnistreană locuiesc circa 320 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, este de datoria noastră, a Guvernului, să asigurăm accesul acestor persoane la servicii publice, chiar dacă la momentul actual nu controlăm efectiv această regiune și nu recunoaștem autoritățile din regiunea transnistreană”, a explicat ea.

„În regiunea transnistreană e permis accesul doar pentru cei care au reședință în regiunea transnistreană sau pentru cei care dețin așa-zisele acte transnistrene, precum și corpului diplomatic. Pentru celelalte categorii, precum cetățenii RM care nu au „acte transnistrene”, nu e permis accesul, oficialilor nu le este permis accesul. Avem o situație de blocadă, pe care o consider artificială, creată de Tiraspol”, a adăugat viceprim-ministra.

Amintim că Tiraspolul a anunțat, pe 21 aprilie, că și-a deschis propriul laborator pentru testarea la COVID-19, fără a înștiința însă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Deși Tiraspolul se laudă cu deschiderea laboratorului COVID-19, probele sunt transmise, în continuare, la Chișinău

Deși Tiraspolul se laudă cu deschiderea laboratorului COVID-19, probele sunt transmise, în continuare, la Chișinău

Zeci de medici din șapte raioane nu pot ajunge la muncă din cauza regimului de carantină impus de Tiraspol

Zeci de medici din șapte raioane nu pot ajunge la muncă din cauza regimului de carantină impus de Tiraspol

Doi șoferi de ambulanță au fost reținuți de administrația separatistă de la Tiraspol

Doi șoferi de ambulanță au fost reținuți de administrația separatistă de la Tiraspol

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Un tânăr originar din Moldova ar fi decedat în războiul din Ucraina
  • 2
    Presa rusă: Fiul lui Jirinovski și-a schimbat numele din Lebedev în Garcia (FOTO)
  • 3
    EDITORIAL | Serbările de sfârșit de an școlar, ca un show al crizelor existențiale ale părinților
  • 4
    Un diplomat rus și-a dat demisia: Niciodată nu mi-a fost atât de rușine de țara mea
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.