Două angajate ale Ministerului Apărării au fost testate pozitiv cu COVID-19

Două angajate ale Ministerului Apărării au fost testate pozitiv cu COVID-19

Două angajate ale Ministerului Apărării au fost testate pozitiv cu COVID-19. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Pînzari pe pagina sa de facebook. 

Femeile, în vârstă de 33 de ani și respectiv 47 de ani, sunt din Chișinău. Acestea au fost internate la spital, iar potrivit medicilor, starea lor de sănătate este satisfăcătoare.

„Membrii familiilor se află în autoizolare la domiciliu, iar colegii care au contactat cu ele, de asemenea, sunt în izolare”, a scris ministrul Apărării.  

În același timp, Alexandru Pînzari a ținut să menționeze că angajata ministerului din Cahul, care a fost diagnosticată anterior, astăzi urmează a fi externată. 

Până în prezent, 2.614 persoane s-au infectat cu noul coronavirus. Dintre acestea, 560 au fost tratate, iar 73 au murit.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Unii locuitori ai satului Brînzeni nu vor să se conformeze regimului de carantină. Printre infectați e și primarul satului (VIDEO)

Unii locuitori ai satului Brînzeni nu vor să se conformeze regimului de carantină. Printre infectați e și primarul satului (VIDEO)

Timp de o lună, în țară au revenit peste 15 mii de persoane. Autoritățile intenționează să organizeze o cursă charter din SUA

Timp de o lună, în țară au revenit peste 15 mii de persoane. Autoritățile intenționează să organizeze o cursă charter din SUA

FAZA ZILEI! Candu, cu mănușa ruptă și pupându-și mâna la ședința comisiei parlamentare (VIDEO)

FAZA ZILEI! Candu, cu mănușa ruptă și pupându-și mâna la ședința comisiei parlamentare (VIDEO)

Advertoriale
Ce face copilul tău vara? Oferă-i activități utile și distractive cu Oratorica!

Ce face copilul tău vara? Oferă-i activități utile și distractive cu Oratorica!

Un nou curs de educație financiară va fi digitalizat în cadrul campaniei  naționale  „Generația Inteligenței Financiare”

Un nou curs de educație financiară va fi digitalizat în cadrul campaniei naționale „Generația Inteligenței Financiare”

EU Tech Days în Cahul, în contextul celebrării Zilei Europei (VIDEO)

EU Tech Days în Cahul, în contextul celebrării Zilei Europei (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Zdob și Zdub și Frații Advahov au revenit acasă. Primele declarații făcute pe peronul Gării Feroviare
  • 2
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • 3
    Unde s-ar putea organiza ediția 2023 a Eurovision, dacă războiul din Ucraina continuă
  • 4
    SINTEZĂ | Ce se coace la Moscova în timp ce alte țări vor să adere la NATO, cum războiul a închis jumătate din afacerile ucrainești și când ne paște o criză de grâne
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.