Procurorul general-adjunct Ruslan Popov a acționat în judecată Centrul de Investigații Jurnalistice. Ce l-ar fi nemulțumit

Procurorul general-adjunct Ruslan Popov a acționat în judecată Centrul de Investigații Jurnalistice. Ce l-ar fi nemulțumit

Procurorul general-adjunct Ruslan Popov a acționat în judecată Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova (CIJM) pentru lezarea onoarei și demnității. CIJM a realizat la începutul anului curent două achete jurnalistice în care constată că acesta are averi mai mari decât i-ar permite salariul de bugetar și ar gestiona din umbră afacerea înscrisă pe numele tatălui său, care este pensionar, scrie anticoruptie.md.

Despre faptul că CIJM este acționat în judecată și deja este stabilită data primei ședințe, jurnaliștii au aflat din agenda făcută publică de către Judecătoria Chișinău, CIJM nefiind citat oficial. Plângerea procurorului Popov va fi examinată de către magistrata Rodica Berdilo, iar ședința preliminară a fost programată pentru data de 9 iunie.

CIJM nu cunoaște care sunt pretențiile reclamantului, dar presupune că ar avea legătură cu două anchte publicate la începutul anului curent, despre averea lui Ruslan Popov și afacerea pe care ar gestiona-o procurorul, dar care este înscrisă pe numele tatălui său, care este pensionar.

Ancheta despre averea lui Ruslan Popov menționa despre casa cu trei niveluri, evaluată de experți la cel puțin două milioane de lei, pe care omul legii a trecut-o în declarația de avere și interese personale la prețul de 111 mii de lei. În anchetă se mai arăta că, în 2014, Popov le-a donat socrilor un teren pe care aceștia și-ar fi construit în scurt timp un imobil de peste 160 de metri pătrați. În declarația de avere pentru 2018, Ruslan Popov a declarat că, în 2014, a împrumutat de la socrul său 10 mii de euro, iar peste doi ani - 50 de mii de euro de la soacra sa, datorii pe care s-a obligat să le achite timp de 20 de ani.

A doua zi după publicarea anchetei, Procuratura Generală a emis un comunicat de presă în care se arăta că Ruslan Popov insistă asupra faptului că proprietățile vizate în articol, cu excepția casei de locuit și a automobilelor Hyundai Santa Fe, nu-i aparțin lui, ci părinților, fiind achiziționate împreună cu familia fratelui, anumite contribuții având și socrii săi. Potrivit documentului, procurorul general-adjunct insista că averea sa se datorează socrilor săi din Ucraina, care s-au mutat cu traiul în Mileștii Mici cu câțiva ani în urmă.

În anchetă a fost publicată declarația lui Ruslan Popov, în care acesta susține că afacerea cu livada și frigiderul în construcție nu-i aparține, dar și comunicatul PG. Pentru că Ruslan Popov insista că averea sa se datorează socrilor originari din satul Utkonosovka, raionul Izmail, din Ucraina, reporterii CIJM au fost în localitatea respectivă, unde au constatat că aceștia au dus un trai modest.

Amintim că șeful său, procurorul general Alexandr Stoianoglo, a spus că a luat act de investigație și că a transmis materialele către Autoritatea Națională de Integritate pentru examinare.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal