
Diacov, despre discuția lui Dodon cu Țurcan: „Este un accident nenorocit și nefericit”
„Este un accident nenorocit și nefericit”. Așa a comentat democratul Dumitru Diacov discuția telefonică dintre șeful statului, Igor Dodon, și ex-președintele Curții Constituționale, Vladimir Țurcan, care a condus la destituirea ultimului de la conducerea instituției.
・
„E o decizie a membrilor Curții. Sigur că urmează să vedem ce e la mijloc, care e argumentarea. Eu nu știu, a recunoscut președintele că l-a sunat, nu știu ce a discutat. Dl Tănase a spus că nu e o problemă, că a discutat de multe ori cu conducerea țării. Știu că mulți oameni importanți sunau înainte la Curte. Eu nu îndreptățesc, dar socotesc că e un accident nenorocit și nefericit, care a dus la schimbarea situației la CC. Sper că CC va fi o instituție independentă, neutră. Sper că nu o să vedem deputați cunoscuți care zi și noapte trudesc împreună cu membrii Curții”, a declarat Dumitru Diacov în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV.
Amintim că, pe 23 aprilie, Curtea Constituțională a decis destituirea din funcție a președintelui instituției, Vladimir Țurcan. În locul acestuia a fost aleasă Domnica Manole.
Totul după ce președintele Igor Dodon a spus că a vorbit la telefon cu fostul socialist Vladimir Țurcan pe marginea legii prin care Guvernul Chicu și-a asumat răspunderea.
Mai multe organizații ale societății civile au venit atunci cu un apel public, prin care i-au cerut președintelui Igor Dodon să înceteze orice acțiune de subminare a independenței CC, precum și orice ingerință în activitatea Înaltei Curți. De asemenea, magistrații constituționali au fost îndemnați să ia o decizie cu privire la această situație și să adopte măsurile care se impun pentru a preveni situații similare pe viitor.