Slusari îi dă dreptate președintelui? „Curtea nu e controlată de Dodon”

Slusari îi dă dreptate președintelui? „Curtea nu e controlată de Dodon”
Alexandru Slusari

„Curtea nu e controlată de Dodon”. Este concluzia la care a ajuns liderul fracțiunii parlamentare a Partidului Platforma DA, Alexandru Slusari, după ce Înalte Curte a decis destituirea din funcție a președintelui instituției, Vladimir Țurcan.

„E un lucru bun, chiar dacă întârziat. El (Vladimir Țurcan – n.r.) a admis imixtiunea președintelui în actul justiției, a încălcat secretul votului. Mă bucură că majoritatea CC nu e controlată de Igor Dodon. Îmi pare bine că anul trecut nu am mers pe linia de concurs, chiar dacă am fost criticați. Fiindcă, de altfel, Curtea ar fi fost controlată acum de Igor Dodon. Putem să constatăm că Curtea nu e controlată de Dodon”, a declarat Alexandru Slusari în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV.

Opinia deputatului coincide cu cea a președintelui Igor Dodon, care a spus că deciziile Curții demonstrează că socialiștii și șeful statului nu controlează Înalta Curte.

Amintim că, pe 23 aprilie, Curtea Constituțională a decis destituirea din funcție a președintelui instituției, Vladimir Țurcan. În locul acestuia a fost aleasă Domnica Manole. 

Totul după ce președintele Igor Dodon a spus că a vorbit la telefon cu fostul socialist Vladimir Țurcan pe marginea legii prin care Guvernul Chicu și-a angajat răspunderea.

Mai multe organizații ale societății civile au venit atunci cu un apel public, prin care i-au cerut președintelui Igor Dodon să înceteze orice acțiune de subminare a independenței CC, precum și orice ingerință în activitatea Înaltei Curți. De asemenea, magistrații constituționali au fost îndemnați să ia o decizie cu privire la această situație și să adopte măsurile care se impun pentru a preveni situații similare pe viitor.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Diacov, despre discuția lui Dodon cu Țurcan: „Este un accident nenorocit și nefericit”

Diacov, despre discuția lui Dodon cu Țurcan: „Este un accident nenorocit și nefericit”

Deputat, despre destituirea lui Țurcan: „Trebuie să-i mulțumească președintelui pentru această umilire publică”

Deputat, despre destituirea lui Țurcan: „Trebuie să-i mulțumească președintelui pentru această umilire publică”

Reprezentanții societății civile  își manifestă îngrijorarea față de discuțiile dintre Dodon și Țurcanu, în privința unei decizii a CC

Reprezentanții societății civile își manifestă îngrijorarea față de discuțiile dintre Dodon și Țurcanu, în privința unei decizii a CC

Domnica Manole a fost aleasă președintă a Curții Constituționale

Domnica Manole a fost aleasă președintă a Curții Constituționale

Dodon, despre deciziile CC: „Poate cineva a încercat să preia acum controlul politic asupra Curții Constituționale”

Dodon, despre deciziile CC: „Poate cineva a încercat să preia acum controlul politic asupra Curții Constituționale”

„L-am sunat pe președintele CC ca să văd ce s-a întâmplat”. Trei soluții de la Dodon pentru ca angajarea răspunderii Guvernului să treacă

„L-am sunat pe președintele CC ca să văd ce s-a întâmplat”. Trei soluții de la Dodon pentru ca angajarea răspunderii Guvernului să treacă

Advertoriale
Prietenii la nevoie se cunosc, iar companiile în soluționarea reclamațiilor

Prietenii la nevoie se cunosc, iar companiile în soluționarea reclamațiilor

Ludmila Adamciuc, mamă activă social: „Observ un proces frumos de schimbare a atitudinii ce vizează nu doar Sindromul Down”

Ludmila Adamciuc, mamă activă social: „Observ un proces frumos de schimbare a atitudinii ce vizează nu doar Sindromul Down”

Depozite în lei cu rată fixă de 6% anual, de la OTP Bank

Depozite în lei cu rată fixă de 6% anual, de la OTP Bank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    ULTIMĂ ORĂ! Dorin Chirtoacă se retrage din politică
  • 2
    Rusia ar vrea un preţ al gazelor mai mic pentru a-şi putea păstra controlul asupra Europei
  • 3
    Gazprom ar fi propus Chișinăului gaz mai ieftin, doar în cazul răcirii relației cu UE
  • 4
    Ultimă oră! Pericol de prăbușire a unei porțiuni de carosabil în capitală (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.