Soroca: Amenzi de peste 1 milion de lei, în 24 de zile, pentru încălcarea regimului de carantină

Soroca: Amenzi de peste 1 milion de lei, în 24 de zile, pentru încălcarea regimului de carantină

În 24 de zile de carantină, locuitorii din Soroca au fost amendați în sumă totală de peste 1 milion de lei pentru încălcarea regimului de autoizolare. Informația a fost confirmată pentru AGORA de ofițera de presă a IP Soroca, Svetlana Talpă.

Astfel, de la începutul carantinei au fost întocmite 55 de procese contravenționale, suma totală de amenzi aplicate constituie 1,245 milioane de lei. Aceasta pentru încălcarea regimului special.

Potrivit oamenilor legii, sumele amenzilor variază între 11.250 lei și 25.000 lei pentru persoane fizice, și 75.000 lei pentru agenți economici.

Publicitate

Orașul Soroca a intrat în carantină la 1 aprilie în urma deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, înregistrându-se un focar de infecție cu COVID-19. La 24 aprilie, numărul total al celor infectați în Soroca urcă la 247 de persoane. Dintre acestea 87 de persoane s-au tratat, iar alți șase pacienți au decedat. Sub supraveghere medicală în Soroca sunt 689 de persoane.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal