Acordul dintre Republica Moldova și Federația Rusă privind acordarea creditului de 200 de milioane de euro a fost semnat de ambasadorul țării noastre la Moscova, Andrei Neguța. Informația se conține în Nota Informativă a proiectului de lege aprobat de Guvern la 21 aprilie. În document nu este memționată, însă, componența echipei de negociatori.
În cadrul ședinței Parlamentului din 23 aprilie, când a fost examinat proiectul, prim-ministrul Ion Chicu a ezitat să spună cine a negociat și semnat Acordul, deși a fost întrebat expres despre aceast lucru de parlamentari.
Din Nota Informativă desprindem că documentul a fost semnat la 17 aprilie, la Moscova, de ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța. Acesta fiind desemnat printr-un ordin al ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea.

De menționat că Guvernul de la Chișinău a decis inițierea negocierilor cu partea rusă pe acest subiect la 13 martie 2020, înainte de crearea coaliției PSRM-PDM. Printr-un singur document, Executivul a aprobat proiectul Acordului, inițierea negocierilor și semnarea documentului.

Andrei Neguța a fost ambasador al Republicii Moldova la Moscova între anii 2009 - 2012. În aprilie 2012 acesta a fost rechemat din funcție după ce a declarat într-un interviu pentru ITAR-TASS că „retragerea înainte de termen a militarilor ruși din regiunea transnistreană ar pune în pericol atât Republica Moldova, cât și întreaga regiune”.
La scurt timp după alegerea sa în funcția de președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon a propus revenirea lui Andrei Neguța în funcția de Ambasador al RM la Moscova.
Mandatul lui Neguța a fost zdruncinat de mai multe scandaluri, fiind rechemat de mai multe ori. În 2017, Cabinetul Filip a luat o asemenea decizie „în legătură cu cazurile de hărțuire și intimidare de către autorităţile Federaţiei Ruse a persoanelor oficiale şi oamenilor politici din Republica Moldova”.
În februarie 2019, Guvernul condus de Pavel Filip a cerut rechemarea din funcție a ambasadorului moldovean din Rusia, Andrei Neguța, după ce o delegație de la Chișinău care a mers la Moscova să vadă care este starea celor doi piloți eliberați din Afganistan nu a primit acces la ei. Cei de la Externe l-au convocat, tot ieri, pe ambasadorul Rusiei în Moldova, înmânându-i o notă de protest pe acest caz. În urma acestei acțiuni, Președinția a venit cu un comunicat în care a menționat că, în loc de notă de protest, autoritățile noastre ar trebui să-i mulțumească Rusiei.
În martie 2019, Neguța a fost chemat de ministrul de Externe, Nicu Popescu, pentru a prezenta explicații despre vizita la Chișinău a ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, vizită care nu a fost coordonată cu Guvernul de la Chișinău, condus pe atunci de Maia Sandu.
Vezi și aceste știri

Podcastul „Bilet în Parlament”: Все нормально, деньги есть! Ce prezintă mult-discutatul credit rus

Țîrdea, indignat de argumentele celor care cer anularea creditului rus. „Dacă-i schimbăm denumirea pe „nemțesc”, să vedeți cum votează toți unanim”
