Premierul, de Ziua Drapelului: „Să depășim disensiunile neimportante și să ne unim în jurul tricolorului”

Premierul, de Ziua Drapelului: „Să depășim disensiunile neimportante și să ne unim în jurul tricolorului”
Ion Chicu, sursa: gov.md

„Tricolorul și-a făcut misiunea. Ne-a oferit oportunitatea să ne unim și să devenim cu toții un popor. Acum e rândul nostru să ne facem datoria. Să depășim disensiunile neimportante și să ne unim în jurul tricolorului pentru a construi viitorul Republicii Moldova”. Acesta este îndemnul cu care a venit premierul Ion Chicu, de Ziua Drapelului.

„Țara avea și are nevoie de simboluri care o definesc și unesc societatea. Azi, cu toții, indiferent de etnie și preferință politică, ne identificăm cu tricolorul. Întâlnim tricolorul la intrarea în școli și universități, întreprinderi și instituții publice. Vedem tricolorul la meciuri pe umerii suporterilor și înțelegem că nu suntem singuri. Suntem mulți. Cu mândrie urmărim cum se ridică tricolorul atunci când ai noștri reușesc la competiții sportive sau la olimpiadele de științe. Cu tricolorul retrăim, plângem și ne bucurăm împreună. Când revenim acasă, în Moldova, primul lucru pe care-l vedem la hotarul țării este tricolorul”, a menționat Ion Chicu în mesajul său, publicat de Guvern.

„Ne doresc nouă, celor uniți de tricolor, cât mai multe motive să ne mândrim cu Republica Moldova”, a adăugat oficialul.

Amintim că, anual, la data de 27 aprilie, Republica Moldova marchează Ziua Drapelului. Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputații primului Parlament, fiind arborat în aceeași zi pe clădirea forului legislativ.

Răspunde la întrebările acestui QUIZ, ca să-ți testezi cunoștințele despre drapelul de stat.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Republica Moldova marchează, astăzi, Ziua Drapelului

Republica Moldova marchează, astăzi, Ziua Drapelului

Clădirea din str. Iorga, unde a lucrat Timofti, transmisă Oficiului Avocatului Poporului. De acolo s-a furat un drapel, au fost proteste și un flashmob cu o rață mută

Clădirea din str. Iorga, unde a lucrat Timofti, transmisă Oficiului Avocatului Poporului. De acolo s-a furat un drapel, au fost proteste și un flashmob cu o rață mută

Drapelul Republicii Moldova, afișat fără cruce la întrevederea lui Igor Dodon cu președintele Uzbekistanului

Drapelul Republicii Moldova, afișat fără cruce la întrevederea lui Igor Dodon cu președintele Uzbekistanului

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Au fost publicate noi dovezi care arată cum soldații ruși au executat opt bărbați în Bucea
  • 2
    Interviu cu mama soldatului rus judecat pentru crime de război: Cine poate ucide un om? Vadim nu ar putea (VIDEO)
  • 3
    Ce se întâmplă la Hotelul Național? Chironda zice că a început demolarea, iar Primăria solicită implicarea agențiilor de stat din domeniu
  • 4
    Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski: Donbasul este complet distrus. Acolo e iadul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.