Un incendiu a izbucnit astăzi într-un bloc din sectorul Râșcani. Este vorba de clădirea de pe bulevardul Moscovei, care a fost afectată de o explozie în octombrie 2018. Contactată de AGORA, ofițera de presă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Liliana Pușcașu, a spus că focul a fost stins și că nu au fost înregistrate victime.
UPDATE: Potrivit IGSU, pompierii au fost alertați la ora 12:52. La fața locului au intervenit trei echipaje.
„Ajunși la fața locului, salvatorii au stabilit că într-un apartament cu suprafața de 35 metri pătrați, de la etajul 16, ard bunuri materiale. Pompierii au reușit localizarea incendiului la 13:15, fără ca arderea să obțină răspândire la alte locuințe. Incendiul a fost complet lichidat la ora 13:18. În urma arderii au fost afectate bunuri materiale din interiorul bucătăriei apartamentului. În urma incendiului nici o persoană nu a avut de suferit”, se menționează în comunicatul emis presei.

IGSU a ținut să menționeze că, din cauza mașinilor parcate neregulamentar în curtea blocului, pompierii nu au putut amplasa autoscara de intervenție, fiind nevoiți să urce prin interiorul clădirii.

Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.
Știrea inițială: Martorii de la fața locului au observat trei autospeciale în curtea blocului.
Liliana Pușcașu a menționat că incendiul a izbucnit la etajul 16 și că au ars bunuri dintr-un apartament.
IGSU urmează să vină cu detalii.
Vezi și aceste știri

Bulevardul Moscovei: Un bărbat a decedat în urma unei deflagrații produse în apartamentul în care se afla

Explozia de pe bulevardul Moscovei nu s-a produs din cauza unei butelii de gaz
