Plantele care produc nectar vor avea o hartă proprie în Moldova. Agenția Moldsilva va fi dotată cu drone speciale pentru a monitoriza terenurile

Plantele care produc nectar vor avea o hartă proprie în Moldova. Agenția Moldsilva va fi dotată cu drone speciale pentru a monitoriza terenurile

Plantele care produc nectar vor avea o hartă proprie în Moldova. Harta va prezenta atât starea actuală a masivelor melifere (cu flori bogate în nectar și polen - n.r.), cât și modificările care sunt planificate. Astfel, vor fi identificate așa-numitele sectoare de recoltare a mierii. Totodată, informația va conține un registru cu descrierea detaliată a culturilor melifere și perioada lor de polenizare. Autoritățile susțin că, în cadrul proiectului, vor fi efectuate calcule cu privire la numărul rațional de stupi ce urmează a fi amplasați în anumite spații și vor fi trasate o serie de restricții cu privire la prezența animalelor sălbatice.

În perioada înfloririi plantelor melifere pe aceste suprafețe vor fi amplasate stupinele, iar odată cu încheierea perioadei de recoltare a mierii și strămutarea stupilor, animalele sălbatice vor căpăta acces în aceste spații.

Cu suportul donatorilor externi, prin intermediul Proiectului PEDAM, Agenția Moldsilva va fi dotată cu drone speciale utilizate pentru a supraveghea culturile din fondul forestier, inclusiv cele melifere.

Publicitate

Citește și: Casa zumzăitului relaxant. Un apicultor din Chișcăreni a amenajat două căsuțe unde muncesc un milion de albine, pentru ședințe de api-terapie (VIDEO)

„Va fi verificată amplasarea stupinelor, dacă aceasta este efectuată în conformitate cu harta masivelor culturilor melifere, iar cu ajutorul termovizoarelor va fi monitorizată eficiența stupilor de albine. Noi ne dorim o abordare complexă, mai ales acum, când întreaga lume se confruntă cu efectele schimbărilor climatice, nu ne putem permite luxul să acționăm local, pe segmente mici”, a declarat Denis Cernomoreț, președintele Asociației „Green Nations”.

Vezi și: Au revenit acasă pentru a-și crea propria împărăție dulce. Povestea din spatele brandului Sweetland și lupta inegală cu pandemia (FOTO)

Acordul de colaborare, încheiat între Agenția Moldsilva și AO Green Nations, cuprinde un plan de acțiuni, care mai include dotarea gospodariilor silvice cu stupi ecologici, elaborarea brandului comercial „Mierea de pădure din Moldova”, care ulterior va rămâne în proprietatea Agenției, dar și promovarea mierii de pădure pe piața internă și cea externă.

La fel, în spațiile cu specii melifere va fi dezvoltată infrastructura, vor fi instalate baterii solare, se va lucra asupra irigării cu apă a terenurilor și vor fi amplasate adăpătoare pentru animalele sălbatice.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal