
Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova trage linie și face bilanțul, după zece ani de activitate (INFOGRAFIC)
Serviciile de ospitalitate turistică sunt un catalizator pentru vânzări, dar și un excelent mod de promovare a vinurilor micilor producători. În prezent, 14 dintre membrii Asociației dispun de facilități turistice pentru a fi integrați în pachetele turistice și Drumul Vinului Moldovei. Concluzia aparține unui comunicat emis de Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova, care celebrează zece ani de activitate.
・
În Republica Moldova, micii producători de vinuri sunt supuși la tot felul de dificultăți. Pentru a reuși să se dezvolte, 37 dintre aceștia s-au raliat Asociației Micilor Producători de Vinuri, misiunea căreia este să le reprezinte interesele, să implementeze proiecte de susținere și să organizeze programe de promovare comună.
.jpg)
„Asociația dispune de un instrumentariu de promovare comună, inclusiv corturi, frigidere, ustensile de prezentare și degustare a vinurilor. Am organizat pentru membrii noștri peste 20 de vizite de studiu, 35 de seminare și ateliere de instruire în marketing, comunicare, produs de calitate, evidență și trasabilitate. Asociația dezvoltă un cod de etică și calitate, fiind prioritar respectul pentru consumatori, dar și pentru mediul ambiant”, explică Eugen Reșetnicov, directorul executiv al Asociației.
Autor:

Cei 37 mici producători de vinuri, care fac parte din Asociație, exploatează peste 360 hectare de viță-de-vie, produc anual peste 510 mii de sticle de vin, plasate pe piața locală și exportate în 17 state.
Proiectul de Competitivitate din Moldova finanțat de USAID și Guvernul Suediei este partenerul strategic al Asociației Micilor Producători de Vinuri, oferind asistență tehnică și granturi pentru realizarea programelor de calitate, mentorat și de promovare, implementate în perioada 2016-2020.