*Acest material este sponsorizat

Orange Moldova a donat echipamente de protecţie la 19 instituții medicale din țară

Orange Moldova a donat echipamente de protecţie la 19 instituții medicale din țară

#Solidari pentru Moldova. În ideea nobilă de a proteja medicii, Orange Moldova a donat echipamente de protecţie la 19 instituții medicale din țară. Cele circa 10 tone de echipamente medicale de protecţie au fost procurate de către departamentul de achiziţii Orange, direct de la producătorii din China. 

Echipamentele au fost distribuite către lucrătorii medicali, conform unei liste prezentate de către Ministerul Sănătății, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.

Julien DUCARROZ, CEO Orange Moldova: „Împreună cu echipa, din primele zile ale apariţiei pericolului cauzat de COVID-19, am întreprins măsuri de solidaritate atât cu clienţii noștri, cât şi cu sistemul educaţional şi cel medical. Astăzi anunţăm că implicarea Orange pentru a susţine sistemul medical, în special a lucrătorilor medicali, are ca rezultat distribuirea directă către beneficiari, adică instituţiile medicale, a 15 mii de seturi de echipamente de protecţie pentru medici. În această perioadă viabilitatea şi buna funcţionare a sistemului ocrotirii sănătăţii este una crucială pentru viitor. Orange va continua să urmărească evoluţia situaţiei şi să rămână solidară pe toată durata acestei pandemii”.

În total au fost distribuite 15 mii de seturi de protecţie constituite din mănuși, costume, măști cu protecție sporită, botoșei de unică folosință şi 2000 de ecrane de protecție.

20 de smartphone-uri performante şi 20 de bluetooth-uri – gest de solidaritate de la partenerii Orange

OPPO, cel mai important producător şi inovator de dispozitive inteligente din China, care are în portofoliu primul telefon 5G disponibil pe piaţa din Europa, a venit cu o donaţie de 20 de telefoane performante OPPO A9 2020. Aceste smartphone-uri au o diagonală mare pe un ecran cu rezoluţie bună, rulează pe Android 9 şi se bazează pe un acumulator de 4020 de miliamperi care este echipat cu tehnologe de reîncărcare rapidă.

20 de bluetooth-uri au fost oferite de către compania DM-Link, distribuitor al produselor media şi dispozitivelor mobile a celor mai renumite branduri la nivel mondial. Toate acestea au fost donate la 4 instituţii medicale: Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Spitalul Clinic Bălți, Institutul de Medicină Urgentă şi Spitalul Clinic Republican pentru Copii „Emilian Coțaga”.

Conectăm medicii

Orange Moldova a alocat câte 360 de minute, gratuit, pentru circa 3000 de lucrători medicali din toată ţara, care muncesc în circa 200 de instituţii medicale private şi de stat. 130 de instituţii de stat au beneficiat de 1 lună gratuită voce şi Internet.

Echipa Orange mereu a demonstrat angajament la capitolul responsabilitate: faţă de clienți, angajați, parteneri şi societate. Orange Moldova va continua să activeze pentru a asigura conectivitate, buna funcţionare a reţelei, cât şi pentru a răspunde necesităților stringente ale societăţii.

P.

Vezi și aceste știri
9700 de profesori au primit Internet Mobil de la Orange Moldova - Solidari pentru Moldova

9700 de profesori au primit Internet Mobil de la Orange Moldova - Solidari pentru Moldova

Orange acordă trafic internet gratuit cadrelor didactice din toată țara, la cerere, în campania „Conectăm profesorii”

Orange acordă trafic internet gratuit cadrelor didactice din toată țara, la cerere, în campania „Conectăm profesorii”

10 milioane de lei din partea Orange Moldova, în combatearea COVID-19: Echipamente de protecție, servicii gratuite și mai mult Internet

10 milioane de lei din partea Orange Moldova, în combatearea COVID-19: Echipamente de protecție, servicii gratuite și mai mult Internet

Advertoriale
Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Grijile mari ale copiilor mici (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Rusia intră de azi în default tehnic: Țara este în incapacitatea de-ași îndeplini obligațiile față de creditorii externi
  • 2
    Primarul capitalei: Suntem chemați în judecată pentru anularea deciziei CMC privind tarifele la călătoria cu transportul public
  • 3
    Primele imagini din cadrul vizitei Maiei Sandu în Ucraina. Șefa statului a fost în Borodianca, Bucea și Irpini (FOTO. VIDEO)
  • 4
    Săptămâna începe cu ploi și temperaturi de până la +30. Cum va fi vremea în următoarele zile
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.