Germania impune regula „Maskenpflicht”: Populația este obligată să poarte măști de protecție în locuri publice

Germania impune regula „Maskenpflicht”: Populația este obligată să poarte măști de protecție în locuri publice

Noi reguli au intrat în vigoare în Germania și, potrivit acestora, majoritatea locuitorilor sunt obligați să poarte măști în transportul public, trenuri și în magazine, scrie digi24.ro. Regula, numită Maskenpflicht, a fost introdusă în 15 din cele 16 landuri ale țării, de luni dimineață. Cel mai nordic land, Schleswig-Holstein, va fi ultimul care va implementa regula, de miercuri.

Amenzi cuprinse între 25 și 10.000 de euro pot fi aplicate celor care nu poartă mască, cuantumul fiind diferit în funcție de land sau oraș. Spre exemplu, în Berlin și Brandenburg, nu se vor da deloc amenzi, autoritățile bazându-se pe bunul simț al cetățenilor. Alte landuri au anunțat că timp de câteva zile nu vor da amenzi, iar oamenilor li se va acorda timpul necesar să se obișnuiască cu noua regulă, relatează The Guardian.

Cele mai mari amenzi vor fi date proprietarilor de magazine ai căror angajați nu poartă măști.

Autoritățile au anunțat că măștile nu trebuie să fie aprobate medical. Eșarfele sau alte materiale textile care acoperă nasul și gura sunt acceptate. Croitorii din toată țara s-au concentrat pe producția de măști pentru a răspunde cererii uriașe. Unele landuri, cum ar fi Saxonia și Mecklenburg-Vorpommern, au anunțat că vor oferi măști cetățenilor lor.

Dar decizia a atras criticile unor experți medicali, care spun că măștile non-medicale vor avea un efect diminuat în încercarea de prevenire a răspândirii virusului și ar putea chiar să-l favorizeze dacă măștile sunt purtate incorect.

Însă, în timp ce germanii încearcă să se obișnuiască cu regula care ar putea modifica radical interacțiunile sociale prin ascunderea expresiilor faciale, șoferii au fost avertizați să nu le poarte atunci când sunt la volan sau riscă o amendă de 60 de euro. În octombrie 2017, a fost adoptat un act normativ prin care șoferilor li se interzice să își acopere chipurile pentru a putea fi identificați pe imaginile de pe camerele de supraveghere ale poliției.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Transnistria: Sancțiuni de până la 15 zile de arest pentru cei care nu poartă măști în locuri publice

Transnistria: Sancțiuni de până la 15 zile de arest pentru cei care nu poartă măști în locuri publice

Un angajat al Ambulanței arată cu ce echipament merge echipa la chemări: „Îmbrăcăm câte două măști. Precis că nu sunt pentru pacienți cu COVID-19” (VIDEO)

Un angajat al Ambulanței arată cu ce echipament merge echipa la chemări: „Îmbrăcăm câte două măști. Precis că nu sunt pentru pacienți cu COVID-19” (VIDEO)

Exportul măștilor, mănușilor și dezinfectanților, interzis până la sfârșitul stării de urgență în țară

Exportul măștilor, mănușilor și dezinfectanților, interzis până la sfârșitul stării de urgență în țară

Advertoriale
Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Natalia Morari, despre decizia de a reveni în fruntea TV8: „Colegii mi-au organizat un adevărat „товарищеский суд”
  • 2
    Gavrilița: La ședința Comisiei Situații Excepționale se va solicita instituirea stării de urgență în țară (LIVE)
  • 3
    Cristina Guțu, ruda Nataliei Morari și cofondatoarea TV8, îi ia apărarea jurnalistei: „Deciziile din viața ei personală rămân deciziile ei”
  • 4
    Dosarul „Kuliok” revine pe masa procurorilor. Iurie Reniță: „Îmi declar disponibilitatea să prezint documentele pentru examinarea echidistantă a dosarului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.