Slujitorii bisericii „Sfântul Dumitru” din sectorul Botanica al capitalei îndeamnă enoriașii să doneze bani ca să-și poată achita amenda de 22.500 lei . Procesul contravențional a fost întocmit la 21 martie, când în curtea bisericii a fost oficiată o slujbă, contrar interdicțiilor impuse de Comisia Situații Excepționale.
Reprezentanții bisericii au fost amendați cu 22.500 de lei, la 21 martie, după ce oamenii legii ar fi constatat încălcarea regulilor impuse de Comisia Situații Excepționale, în timp ce oficiau o slujbă religioasă în curtea bisericii.
Preoții susțin că ar fi contestat în instanța de judecată procesul contravențional. Curtea de Apel Chișinău, însă, a respins recursul și a menținut amenda. Reprezentanții bisericii se consideră nedreptățiți și, fiind nevoiți să achite sancțiunea, au făcut un apel către enoriași, pe care i-au rugat să doneze bani în acest scop.
„În epoca comunistă bisericile, pentru a nu fi închise, plăteau statului un impozit considerabil. De asemenea, pentru predică mai lungă sau mici „încălcări” ale legilor statului sovietic, preotul și credincioșii erau obligați să achite amenzi foarte mari. [...] Am revenit în perioada în care statul să croiască biserica pe nedreptate? Se pare că da. Vă rugăm să ne ajutați să achităm această amendă - o sumă considerabilă, bani, pe care, în aceste timpuri de criză, nu îi avem”, scrie în postarea de pe pagina de Facebook a bisericii.
AGORA amintește că pe 13 martie, a fost declarat cod roșu de coronavirus. Printre măsurile luate se numără sistarea întrunirilor/serviciilor religioase pentru toate cultele pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Slujbele pot fi desfășurate doar cu cel mult trei clerici.
Amintim că mitropolitul Vladimir i s-a adresat într-un mesaj public premierului Ion Chicu. Mitropolitul s-a arătat nemulțumit de regulile impuse și acțiunile statului pe timp de pandemie în raport cu activitatea bisericilor. În apel, mitropolitul Vladimir a mai menționat că este întrebat „pe bună dreptate” de mai mulți preoți de ce conducerea Mitropoliei a cedat „atât de ușor”, acceptând restricțiile impuse de autorități.
În replică, premierul Chicu susține că Guvernul a fost nevoit să interzică pe timp de pandemie activitățile religioase pentru siguranța populației, așa cum au făcut și alte țări.
Vezi și aceste știri

Noi amenzi pentru preoți. În unele biserici s-au desfășurat slujbe cu participarea oamenilor

Mitropolitul Vladimir, către premier: „Cerem respectuos temperarea atitudinii dușmănoase față de biserică”

Soroca: Mai mulți preoți, amendați pentru oficierea slujbelor pe timp de pandemie

Unii preoți organizează slujbe în timpul săptămânii. Chicu: „Avem mai multe fețe bisericești contaminate”

Ion Ceban sesizează PG și CNA, nemulțumit de felul în care guvernarea gestionează criza carburanților
