Elevi din familii social-vulnerabile vor fi asigurați cu caiete. Donația în valoare de 362 mii de lei vine din Germania

Elevi din familii social-vulnerabile vor fi asigurați cu caiete. Donația în valoare de 362 mii de lei vine din Germania

O donație de rechizite școlare, caiete de note, caiete de desen și carnețele urmează să ajungă la școlarii din familii social-vulnerabile. Guvernul anunță că lotul de ajutor umanitar din Germania va fi distribuit în 35 de raioane ale țării.

Lotul de materiale școlare în sumă de 362.342 lei a fost donat Ministerului Educației, Culturii și Cercetării de către Asociația filantropică United Medical Forces – MFOR „Pro Umanitate” din Germania.

Acestea urmează să fie împărțite elevilor din familiile social-vulnerabile. Guvernul se angajează ca timp de 90 de zile rechizitele să fie repartizate către organele locale de specialitate în domeniul învățământului din Republica Moldova, din 35 de raioane ale Republicii Moldova printre care și municipiul Chișinău. 

Pentru capitală sunt prevăzute caiete și carnețele în sumă de 13.773 lei.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Zelensk: Kievul este pregătit pentru schimbul de prizonieri cu Rusia

Zelensk: Kievul este pregătit pentru schimbul de prizonieri cu Rusia

Socialiștii sar în apărarea lui Dodon: Este un show de doi bani, regizat demult (VIDEO)

Socialiștii sar în apărarea lui Dodon: Este un show de doi bani, regizat demult (VIDEO)

CSM respinge două solicitări ale șefului PG. Robu a cerut eliberarea acordului pentru pornirea urmăririi penale în privința unui judecător

CSM respinge două solicitări ale șefului PG. Robu a cerut eliberarea acordului pentru pornirea urmăririi penale în privința unui judecător

Advertoriale
Client maib: „Suntem cam scumpi la vorbă, dar astăzi simțim necesitatea să vă spunem că vă prețuim și vă iubim”

Client maib: „Suntem cam scumpi la vorbă, dar astăzi simțim necesitatea să vă spunem că vă prețuim și vă iubim”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Un tânăr originar din Moldova ar fi decedat în războiul din Ucraina
  • 2
    Presa rusă: Fiul lui Jirinovski și-a schimbat numele din Lebedev în Garcia (FOTO)
  • 3
    Un diplomat rus și-a dat demisia: Niciodată nu mi-a fost atât de rușine de țara mea
  • 4
    Ultima oră! Percheziții la domiciliul fostului președinte Igor Dodon
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.