Expert, despre cererea unui deputat socialist de sancționare a trei judecători de la CC: „Pentru ce acest circ?”

Expert, despre cererea unui deputat socialist de sancționare a trei judecători de la CC: „Pentru ce acest circ?”

Tragerea la răspundere a oricărei persoane, indiferent dacă este vorba de președintele țării, judecătorii Curții Constituționale sau mulgătoarea din Ocnița, trebuie sa aibă loc doar cu respectarea legii. Declarația a fost făcută de juristul Vladislav Gribincea, în contextul în care, miercuri, președintele Comisiei Juridice a Parlamentului, Vasile Bolea, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să inițieze procedura disciplinară și să sancționeze 3 judecători ai Curții Constituționale, pentru că, în 2019, au încălcat secretul procedurii de alegere a dlui Vladimir Țurcan în calitate de Președinte al Înaltei Curți.

Gribincea a precizat că nu se referă la temeinicia adresării, despre care spune că ar fi multe de comentat, ci că se va referi la câteva aspecte de procedură.

„Codul jurisdicției constituționale prevede că procedura disciplinară împotriva judecătorului Curții Constituționale poate fi pornită doar de organul responsabil de numirea judecătorului. Nimeni dintre cei 3 judecători nu a fost numit de CSM. Dacă se mergea pe această logică, trebuia sesizat Parlamentului (care a numit-o pe Domnica Manole) și Guvernul (care i-a numit pe Roșca și Șova)”, a explicat juristul.

Publicitate

Gribincea a adăugat că, potrivit Codului jurisdicției constituționale, sancțiunea disciplinară poate fi aplicată pe numele unui judecătorul al CC doar de Plenul Curții, nu Consiliul Superior al Magistraturii, așa cum a cerut socialistul în solicitare.

„De asemenea, hotărârea CC cu privire la aplicarea sancțiunii se ia cu votul majorității judecătorilor Curții Constituționale, adică cu votul a patru judecători. În total în CC sunt șase judecători, iar prin adresare se solicită sancționarea a trei din cei șase. Este evident că pentru o asemenea decizie, chiar dacă ar fi fost comisă o abatere, nu există voturi”, a spus juristul.

AGORA amintește că deputatul PSRM Vasile Bolea a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), cerând ridicarea mandatelor de judecători ai Curții Constituționale deținute de Liuba Șova, Nicolae Roșca și Domnica Manole.

În sesizare se menționează că cei trei judecători ar fi încălcat „flagrant, grav și deliberat” mai mult articole din Constituție, printre care votul secret pentru alegerea președintelui CC sau păstrarea secretului deliberării.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a spus că ridicarea mandatelor celor trei magistrați nu poate fi examinată de Consiliul Superior al Magistraturii. Tototdată, legea cu privire la Curtea Constituțională arată că magistrații CC sunt inamovibili, iar ridicarea mandatelor lor poate fi decisă doar de Înalta Curte în sine.

Această sesizare vine după ce fostul socialist Vladimir Țurcan a fost destituit din funcția de președinte al Curții Constituționale, la demersul judecătorilor constituționali Nicolae Roșca și Liuba Șova. Ulterior, în această funcție a fost numită Domnica Manole.

Amintim că cei șase judecători ai Curții Constituționale au depus jurământul pe 16 august 2019. Domnica Manole, împreună cu Vladimir Țurcan, a fost numită de către Parlament, de fosta majoritate ACUM-PSRM. Iar Liuba Șova și Nicolae Roșca au fost selectați și numiți de Guvernul Sandu. Alți doi magistrați au fost desemnați de Consiliul Superior al Magistraturii – Eduard Ababei și Serghei Țurcan.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal