
Medicii români au ajuns în R. Moldova, gata să ajute cadrele medicale în tratamentul COVID-19 (LIVE)
Cei 41 de medici și asistenți medicali din România, care vor ajuta cadrele medicale din Republica Moldova în tratamentul celor infectați cu noul coronavirus, au ajuns la Chișinău. Mai jos, puteți vedea live ceremonia de prezentare a acestora.
・

„Sunt medici din varii specialități care vor putea colabora cu medicii dvs. Această misiune va însemna un schimb bilateral al cunoștințelor. S-a acumulat o oarecare experiență în ambele țări. Avem printre ei colegi care au fost în misiune și în Italia. Din momentul în care s-a luat decizia că această misiune să se desfășoare, a durat mai puțin de două zile ca să adunăm lista întreagă. Și ar mai fi doritori. Acest lucru nu arată decât un singur aspect – oamenii văd Republica Moldova și colegii lor de aici foarte apropiați lor. S-au voluntariat să vină aici”, a menționat secretarul de stat în Ministerul român de Interne, Raed Arafat.
UPDATE 13:38 „COVID-19 este o provocare globală, o problemă pentru medicii din întreaga lume. Această misiune de suport este extrem de importantă pentru a împărtăși experiențele României și Republicii Moldova în metodele de tratament. Sperăm că în aceste săptămâni vom lucra cot la cot, vom aduce un suport suplimentar pentru pacienții noștri”, a spus directorul Spitalului Clinic Republican, Andrei Uncuța.
„Vedem în ultima perioadă că această pandemie a generat schimbarea cursului și a vieților statelor, dar a impulsionat dezvoltarea trăsăturilor empatice ale populației acestor state. Zilnic, simțim și vedem aspectul de solidarizare. Gestul de azi, făcut de poporul român, care se confruntă cu efectele pandemiei, este unul de valoare înaltă. Această activitate vine de la inimă la inimă și vine întru a consolida sistemul de sănătate și pentru a salva destine. Sunteți eroii din prima linie, sunteți cei care salvați vieți omenești”, a spus ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.
Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a precizat că este vorba de o echipă complexă din 52 de persoane, dintre care 41 sunt medici și asistenți medicali.
„Transmit în numele României condoleanțe tuturor familiilor celor care și-au pierdut viața în lupta cu acest dușman nemilos și să urez însănătoșire grabnică celor infectați. Tuturor care participă la această misiune voi acorda pașapoarte diplomatice, fiindcă ei sunt adevărații ambasadori ai României”, a adăugat oficialul.
Știrea inițială: Delegația a fost însoțită și de două autocamioane cu echipamente. Este vorba de cele 500.000 de măști și 50.000 de combinezoane, dar și medicamente pentru pacienții cu COVID-19.
Amintim că cei 41 de medici și asistenți medicali vor fi repartizați în Chișinău, Bălți și Cahul, unde vor activa timp de 15 zile.
Menționăm că în Republica Moldova a venit și ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, care urmează să aibă întrevederi cu omologul său de la Chișinău, Oleg Țulea, și cu premierul Ion Chicu.