În comunicatul remis astăzi, PG spune că i-a chemat pe Sandu și Litvinenco să depună câte un denunț, „pentru a da procurorilor posibilitate să inițieze un proces penal, așa cum prevede legea”.
„Cei doi politicieni au refuzat însă să dea curs invitației, motivând că nu au încredere în organele de drept și că nu pot divulga sursa de informații, deși, în alte situații, depun activ denunțuri la Procuratură. Așa precum am informat deja, Procuratura nu a inițiat vreun proces penal, nu a autorizat și nu a intervenit către judecătorul de instrucție pentru a fi autorizate, conform competenței, careva masuri speciale de investigații în privința judecătorilor Curții Constituționale. Din informațiile prezentate de MAI, SIS si CNA, nici aceste structuri nu au realizat astfel de măsuri. Acuzațiile sterile, lansate de dragul PR-ului politic, dar care determină instalarea confuziei în societate și neîncredere în instituțiile statului, le calificăm ca fiind iresponsabile și contraproductive, făcând parte dintr-o serie de tentative de a atrage Procuratura în soluționarea unor conflicte de ordin politic”, se arată în reacția PG.
Mai mult, instituția spune că „în alte circumstanțe, acest gen de declarații vor fi calificate ca fiind politice și vor fi lăsate fără examinare”.
Niciunul dintre cei doi politicieni nu a comentat, deocamdată, mesajul PG. Vom reveni cu reacțiile lor.
Precizăm că, pe 25 aprilie, deputatul PAS Sergiu Litvinenco a spus că, din surse demne de încredere, a aflat că „în privința câtorva judecători ai Curții Constituționale ar fi realizate măsuri speciale de investigație”. „Adică judecătorii sunt urmăriți vizual (filați) non-stop de angajați a două structuri de stat. Pentru a-i intimida, desigur”, afirma el atunci.
Ulterior, și lidera PAS, Maia Sandu, a scris, într-o postare pe Facebook, că „Igor Dodon și complicii lui au pornit o adevărată vânătoare împotriva judecătorilor Curții Constituționale”. „Mașinăria statului a fost pusă la lucru pentru a caută motive de a pune presiune pe judecători și pe membrii familiilor lor, în încercarea de a impune o decizie convenabilă socialiștilor pe cazul împrumutului rusesc”, spunea Maia Sandu.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.