Alte 126 de persoane au fost testate pozitiv la COVID-19. În două instituții medicale din țară au fost depistate focare de infecție

Alte 126 de persoane au fost testate pozitiv la COVID-19. În două instituții medicale din țară au fost depistate focare de infecție

Încă 126 de moldoveni au fost testați pozitiv cu coronavirusul de tip nou. Declarația a fost făcută de ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unui briefing de presă. Șefa de la Sănătate a precizat că toate cazurile confirmate în ultimele 24 de ore sunt cu transmitere locală.

„În Chișinău avem 49 de cazuri, la Strășeni -17 cazuri, la Sângerei -12 cazuri, la Cahul - 8 cazuri, la Bălți - 6 cazuri, La Strășeni și Dubăsari câte 4 cazuri, la Ceadâr-Lunga, Glodeni, Hâncești și Ocnița câte 3 cazuri, la Călărași, Căușeni, Comrat, Dondușeni, Drochia, Fălești, Florești, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Râșcani, Ștefan-Vodă, Ungheni - câte un caz”, a declarat ministra.

Dumbrăveanu a precizat că în două instituții medicale din țară au fost depistate focare de infecție:

„Este vorba despre Institutul Medicină Urgență, secția chirurgie și de Spitalul Raional Sângerei, secția terapie, maternitate și chirurgie. Niciuna dintre secții nu este cu profil COVID-19. Tactica de aplicare a testărilor în focare va continua”, a precizat Dumbrăveanu.

În prezent, în țara noastră sunt 2600 de cazuri active de coronavirus de tip nou. 116 persoane au murit, iar 1182 de pacienți au fost tratați.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Medicii români au ajuns în R. Moldova, gata să ajute cadrele medicale în tratamentul COVID-19 (LIVE)

Medicii români au ajuns în R. Moldova, gata să ajute cadrele medicale în tratamentul COVID-19 (LIVE)

Pacienții cu noul coronavirus: 237 de bolnavi în stare gravă. Printre ei, un copil

Pacienții cu noul coronavirus: 237 de bolnavi în stare gravă. Printre ei, un copil

Încă doi moldoveni au pierdut lupta cu coronavirusul de tip nou

Încă doi moldoveni au pierdut lupta cu coronavirusul de tip nou

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Un tânăr originar din Moldova ar fi decedat în războiul din Ucraina
  • 2
    EDITORIAL | Serbările de sfârșit de an școlar, ca un show al crizelor existențiale ale părinților
  • 3
    Ministerul rus de Externe: Moscova va monitoriza reacția Chișinăului la posibilele livrări de arme NATO
  • 4
    Un diplomat rus și-a dat demisia: Niciodată nu mi-a fost atât de rușine de țara mea
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.