
Dodon, despre deciziile viitoare ale CC: „Sper să nu ajungem ca anul trecut, când Parlamentul a declarat că unele instituții de stat sunt capturate politic”
În așteptarea deciziei Curții Constituționale din 7 mai, cu referire la creditul din Federația Rusă, președintele Igor Dodon amintește de hotărârea Parlamentul de anul trecut când s-a declarat că unele instituții de stat sunt capturate politic. „Se aprobă legi și câteva persoane din CC blochează legile una după alta. Ce trebuie de făcut? Sper că va fi luată o decizie în interesul oamenilor”, spune Dodon.
・
Potrivit președintelui, blocarea creditului rusesc ar împiedica acoperirea cheltuielilor ce țin de reabilitarea drumurilor, ajutorul social, ajutorul pentru agenții economici care plătesc salarii, compensarea dobânzilor la credite luate de agenți economici, dar și ajutorul financiar pentru șomeri. Șeful statului a făcut referire la decizia ce urmează să fie luată de Curtea constituțională la 7 mai.
„Nu vreau să vin cu mesaje dure, să vedem decizia de pe 7 mai. După aceea noi vom fi nevoiți să ne expunem. Evident ce au decis cu demisia președintelui CC, în opinia juriștilor... Eu am convocat azi ședința Consiliului Societății Civile pe lângă președinte, și experții, foști președinți ai CC, spun că e aberație totală ceea ce se întâmplă. Dar asta ține deja de dezbaterile juridice. Cred că și domnul Țurcanu va veni cu unele aprecieri probabil. Dar e problema lor”, a spus Dodon.
„La CC, în afară că a fost atacat creditul, a fost atacată și procedura pe buget și politică fiscală din partea grupului Candu. Asta înseamnă că poate să blocheze tot bugetul și politica fiscală. Practic asta înseamnă că nu putem face nicio cheltuială.
Noi o să plătim pensii și salarii, dar dacă e blocat bugetul nu putem plăti absolut nimic. Sper să nu ajungem ca anul trecut când Parlamentul a declarat că unele instituții de stat sunt capturate politic și e vorba de uzurparea puterii în stat. Este majoritate parlamentară. Se aprobă legi și câteva persoane din CC blochează legile una după alta. Ce trebuie de făcut? Sper că va fi luată o decizie în interesul oamenilor”, a ținut să menționeze Igor Dodon.
Declarația șefului statului vine însă în contradicție cu faptele care deja s-au produs. Astfel, legea privind rectificarea bugetului de stat a intrat în vigoare sâmbătă, 25 aprilie, fapt anunțat de premierul Ion Chicu luni dimineața.
Ulterior, și Pro Moldova a venit cu o conferință de presă în care a punctat că nu va ataca la CC legea bugetului propriu-zisă, ci a sesizat CC pentru interpretarea unor proceduri parlamentare ce țin de modul în care a fost votată rectificarea bugetară.
„Este o minciună că acordul cu Federația Rusă sau cu FMI sunt pentru plata salariilor sau pensiilor. Am văzut frică precum că noi o să atacăm și o să sesizăm CC să anulăm Legea bugetului. Niciodată nu am spus asta. Nu vom contesta Legea bugetului și nu avem această intenție”, declarase Andrian Candu.
Amintim că Curtea Constituțională anunță ședință publică pentru 7 mai. Atunci urmează să fie examinate sesizările deputaților cu privire la acordul de împrumut cu Federația Rusă. Acestea vin din partea deputaților Pro Moldova, PAS și cei ai Platformei Demnitate și Adevăr. Parlamentarii consideră că acordul n-ar fi fost negociat și că ar pune în pericol economia națională.