România: Cifra deceselor cauzate de coronavirus a trecut de 700, iar cazurile de infectare sunt aproape 13 mii

România: Cifra deceselor cauzate de coronavirus a trecut de 700, iar cazurile de infectare sunt aproape 13 mii

Până astăzi, 1 mai, peste Prut au fost confirmate 12.567 de cazuri de infectare cu coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.328 au fost declarate vindecate și externate. 

Totodată, până acum, 726 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.060 de persoane. Alte 20.886 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală, transmite Digi24.ro.

Până la această dată au fost prelucrate 183.688 teste.

Oamenii legii de peste Prut au întocmit, până în prezent, 511 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 3.957 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 7.066.342 de lei.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal