
China refuză să lase OMS să se alăture anchetei despre originea coronavirusului
Autorităţile de la Beijing nu permit ca Organizația Mondială a Sănătății (OMS) să se alăture anchetei cu privire la originea coronavirusului de tip nou.
・
Reprezentantul OMS, Dr. Gauden Galea a declarat pentru Sky News că organizaţia a trimis solicitări comisiei de sănătate şi autorităţilor chineze ca să participe la ancheta internă dorită să elucideze originea coronavirusului. Până în acest moment OMS nu a fost invitată să se alăture echipei chineze.
Dr. Galea crede că este improbabil în cazul unei pandemii să se înregistreze doar 41 de cazuri de infectare în Wuhan într-o perioadă de timp de două săptămâni, mai exact de pe 2 până pe 16 ianuarie, aşa cum China a raportat.
China a fost criticată pentru că nu a fost transparentă în privinţa evoluţiei pandemiei. Mai grav este că persoanele care au vorbit despre virus au suferit represalii din partea autorităţilor chineze, transmite Mediafax.
Oficialii americani din serviciile de informaţii au susţinut că partenerii chinezi au ţinut ascunsă încă de la început gravitatea situaţiei şi nu au acţionat rapid în consecinţă. Totodată, OMS a fost criticată de către SUA pentru că a acceptat statisticile Chinei fără să le pună la îndoială.