Responsabilii din cadrul Ministerului Sănătății au decis ca cetățenii români din echipa medicală, venită din România în sprijinul sistemului de sănătate din R. Moldova, să fie cazați în căminele nr.5 și nr.9 ale Universității de Medicină „Nicolae Testemițanu”. Situația, însă, a stârnit mai multe semne de întrebare cu referire la condițiile de cazare, așa cum o parte din medici au ales să meargă la hotel.
„În Căminul nr. 5, care dispune de blocuri a câte șase camere, dotate cu două blocuri sanitare și bucătărie, au fost cazate 17 persoane. Patru persoane din personalul medical al Armatei Naționale Române au refuzat cazarea.
În Căminul nr. 9, care dispune de apartamente familiale, dotate cu bloc sanitar și bucătărie pentru fiecare cameră, au fost cazate alte 19 persoane. Opt persoane din personalul medical al Armatei Naționale Române au refuzat cazarea”, comunică reprezentanții Ministerului Sănătății. Astfel, 12 persoane au fost cazate prin intermediul Ambasadei României la un hotel din capitală.
Situația a fost comentată de liderul PUN, Octavian Țîcu. „„Sejurul plăcut” al medicilor români s-a transformat într-un coșmar: au fost schimbați dintr-un cămin în altul, inițial într-un cămin cu un WC comun pe coridor (căminul 5 al USMF), după care la căminul 9, unde deja aveau WC în cameră dar nu erau camere libere pentru toți. Bine că Armata Română are suficienți bani și Comandantul a decis să plăteasca un hotel pentru două săptămâni cazare și mâncare pentru 10 medici militari și asistenți, plus doi șoferi”, a scris Țîcu pe pagina sa de Facebook.
De cealată parte, reprezentanții Universității de Medicină au ținut să publice imagini din camerele căminelor prevăzute pentru găzduirea medicilor români.

„Universitatea a cazat medicii în Căminul nr. 9, de tip hotel, unde, de regulă, se stabilesc delegațiile care vizitează instituția noastră, iar în Căminul nr. 5 - după reparație și destinat medicilor care vin la perfecționare - au fost cazați asistenții medicali. Universitatea a oferit tot ce are mai bun pentru colegii de breaslă români, iar noii locatari sunt mulțumiți de condițiile de trai”, scrie într-o postare pe pagina de Facebook a universității.


Menționăm că, la 30 aprilie, o echipă din 52 de persoane, dintre care 42 sunt medici și asistenți medicali, au ajuns în R. Moldova pentru a ajuta medicii moldoveni în lupta cu noul coronavirus. Doctorii români se vor afla pe teritoriul țării noastre timp de 15 zile și sunt repartizați după cum urmează: 10 medici au fost detașați la Spitalul Clinic Republican, 15 medici - Institutul de Medicină Urgentă , cinci medici - la Spitalul Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”, patru medici au mers la Spitalul Clinic din Bălți și opt medici - la Spitalul Clinic din Cahul.
Vezi și aceste știri

Medicii români au ajuns în R. Moldova, gata să ajute cadrele medicale în tratamentul COVID-19 (LIVE)

Medicii români veniți la Bălți au primit sume de bani de la Usatîi. UPDATE: Banii au fost returnați

România va trimite în Republica Moldova o echipă de medici şi materiale de protecţie

Guvernul României a aprobat alocarea ajutorului umanitar de 3,5 milioane de euro pentru Republica Moldova

La Chișinău a fost lansată prima stație automată de monitorizare a calității aerului atmosferic de tip trafic

Turcia va oferi gratuit dronele „Bayraktar” pentru care ucraineni au strâns bani în trei zile
Advertoriale

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni
