Șoferii nedisciplinați, izvor de resurse pentru haznaua statului. Pe ce greble calcă de cele mai multe ori conducătorii auto

Șoferii nedisciplinați, izvor de resurse pentru haznaua statului. Pe ce greble calcă de cele mai multe ori conducătorii auto

Domeniul circulației rutiere este lider la capitolul aplicării amenzilor pentru contravenții. Un raport al Biroului Național de Statistică arată că, în anul 2019, aproape fiecare a doua decizie de aplicare a sancțiunii contravenționale se referă la încălcările regulilor de circulație. În topul celor mai amendate domenii se mai regăsește activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală și valorile imobiliare.

Totodată, potrivit raporului BNS, amenda este principala sancțiune aplicată în cazul contravențiilor din domeniul circulației rutiere. 

Depășirea vitezei de circulație una dintre cele mai frecvente încălcări contravenționale, iar oamenii legii, de cele mai multe ori, au decis să-i amendeze pe șoferii grăbiți. În acest sens au fost completate 126.800 de procese verbale, cu 6,9 %  mai multe decât în anul 2018. 

Pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră și de acordare a priorității de trecere au fost adoptate decizii de aplicare a sancțiunii în proporție de 11,9 % , iar pentru încălcarea regulilor de înmatriculare sau de înregistrare de stat, de revizie tehnică a vehiculelor au fost adoptate 7,6% decizii de aplicare a sancțiunii din totalul deciziilor adoptate pentru această categorie de contravenții. 

Totuși, cele mai multe sancțiuni, însoțite de privarea de anumite drepturi, au fost aplicate pentru conducerea vehiculului sub influența alcoolului ori în stare de ebrietate produsă de alcool- 99 sancțiuni, în 156 de cazuri aplicându-se munca neremunerată în folosul comunității. 

În total, pe parcursul anului 2019, au fost constatate 231.900 de cazuri de contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere sau cu 12,4 % mai puțin, comparativ cu anul 2018.  În majoritatea cazurilor au fost aplicate amenzi (220.300 de amenzi) și circa 1.900 de avertismente. De asemenea, au fost înregistrate 325 cazuri de privare de anumite drepturi, 217 cazuri în care a fost aplicată munca neremunerată în folosul comunității și în două cazuri s-a aplicat arestul contravenţional. 

*

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!
 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Republica Moldova, „tiparniță” de permise auto pentru șoferii români: Mărturia unui bărbat care și-a cumpărat documentul cu 500 de euro

Republica Moldova, „tiparniță” de permise auto pentru șoferii români: Mărturia unui bărbat care și-a cumpărat documentul cu 500 de euro

La volanul mașinii, în stare de ebrietate: 14 șoferi au rămas fără permise de conducere (VIDEO)

La volanul mașinii, în stare de ebrietate: 14 șoferi au rămas fără permise de conducere (VIDEO)

A aruncat în mașina polițiștilor 100 de euro. Isprava unei tinere care a urcat la volan fără permis de conducere (FOTO)

A aruncat în mașina polițiștilor 100 de euro. Isprava unei tinere care a urcat la volan fără permis de conducere (FOTO)

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Interviu cu bărbatul care și-a pierdut familia într-un atac cu rachete în Odesa: Singurul meu sentiment este ura
  • 2
    Echipamentul militar sustras din dotarea Armatei Naționale valorează un milion de lei. Noi detalii de la PG
  • 3
    Maia Sandu despre nivelul înalt de inflație: Toate instituțiile statului trebuie să-și facă treaba mai bine decât și-au făcut-o până acum
  • 4
    Zelenski susține că aproape toți oamenii blocați în subsolurile uzinei Azovstal au fost „evacuați”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.