După șapte ore de discuții, ședința democraților s-a încheiat. Filip neagă zvonurile că ar urma să fie destituit din fruntea partidului

După șapte ore de discuții, ședința democraților s-a încheiat. Filip neagă zvonurile că ar urma să fie destituit din fruntea partidului


După aproape șapte de ore, ședința democraților s-a încheiat. Liderul PD, Pavel Filip, le-a spus jurnaliștilor că, în cadrul reuniunii, au fost abordate mai multe subiecte, scrie tv8.md. Potrivit sursei citate, politicianul a negat zvonurile potrivit cărora ar urma să fie destituit din fruntea partidului.

„S-au supus analizei plecările unor colegi din partid. Am făcut și concluziile necesare. Un subiect important a fost și activitatea noastră în coaliția de guvernare, relația noastră cu partenerii de guvernare. ..Chiar dacă nu este simplu, până la urmă am găsit un numitor comun și vom fi mai activi în activitatea parlamentară și în această coaliție”, a declarat Filip, citat de tv8.

Întrebat dacă zvonurile privind plecarea sa din funcția de președinte al PDM sunt adevărate, Filip a spus că „în pofida discuțiilor în contradictoriu, acest capitol nu a fost abordat”.

AGORA precizează că, luni dimineață, membrii Partidului Democrat s-au convocat în ședință la sediul Parlamentului R. Moldova. Sâmbătă, deputatul PD, Eugeniu Nichiforciuc, anunța că ar „urma unele decizii în interiorul partidului”. Peste o zi, deschide.md publica un video în care cel din urmă a fost surprins, alături de Dumitru Diacov, Vladimir Andronachi, dar și fostul director al SIS, Vasile Botnari, la o întâlnire la un hotel din capitală, la o întrevedere cu Alexandru Vâlcu, un personaj influent din anturajul lui Igor Dodon.

Ulterior, pe anumite canale de Telegram au apărut zvonuri precum că Pavel Filip ar putea fi eliminat din fruntea PD. O asemenea opinie a publicat și analistul Victor Gurău. „Se pare că Pavel Filip va fi remaniat din fruntea PDM. Surse din interiorul PDM vorbesc despre o posibilă alegere în funcția de președinte PDM a actualului prim-ministru al Republicii Moldova, domnul Ion Chicu”, a scris Gurău.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Schimbări în PD? Nichiforciuc, despre plecarea lui Glavan: „Aș fi vrut să aibă răbdare până luni, când democrația veritabilă din PD va mai face un pas înainte”

Schimbări în PD? Nichiforciuc, despre plecarea lui Glavan: „Aș fi vrut să aibă răbdare până luni, când democrația veritabilă din PD va mai face un pas înainte”

Nichiforciuc: Chicu s-ar putea reprofila din prim-ministrul socialiștilor, în premierul democraților

Nichiforciuc: Chicu s-ar putea reprofila din prim-ministrul socialiștilor, în premierul democraților

Mișcări tectonice în PDM? Formațiunea s-ar fi întrunit într-o ședință, iar unele voci anunță plecarea lui Filip

Mișcări tectonice în PDM? Formațiunea s-ar fi întrunit într-o ședință, iar unele voci anunță plecarea lui Filip

Advertoriale
Oportunități de carieră pentru viitorii studenți, în sudul țării. De ce să alegi studiile la Cahul?

Oportunități de carieră pentru viitorii studenți, în sudul țării. De ce să alegi studiile la Cahul?

EXIMBANK lansează o nouă strategie de comunicare, dezvoltată pentru toate cele 11 subsidiare internaționale ale Intesa Sanpaolo

EXIMBANK lansează o nouă strategie de comunicare, dezvoltată pentru toate cele 11 subsidiare internaționale ale Intesa Sanpaolo

Au luat „Credite pentru tehnică” și au câștigat premii. Cine sunt cei 16 norocoși ai tombolei organizată de MAIB

Au luat „Credite pentru tehnică” și au câștigat premii. Cine sunt cei 16 norocoși ai tombolei organizată de MAIB

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
    Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
  • LIVE cu Ștefan Gligor, președintele Partidului Schimbării
  • De la 11, cu Vasile Ceban candidat la parlamentare pe lista Partidului Legii și Dreptății
Cele mai populare
  • 1
    Bodyguarzii din Moldova, printre cei mai buni din lume. Ofițerii SPPS au cucerit medalia de argint la campionatul internațional al gărzilor de corp
  • 2
    Concedierea angajaților din funcție pe motivul refuzului de a se vaccina este ilegală. Precizările Avocatului Poporului
  • 3
    Pașaportul de vaccinare: În ce țări din Europa este obligatoriu pentru cei care vor să meargă în locurile publice
  • 4
    Câți din deputații legislaturii a XI-a sunt la primul mandat
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.