
Un cetățean turc a murit pe teritoriul țării noastre din cauza COVID-19
Un cetăţean al Turciei, în vârstă de 71 ani, cu permis de ședere în municipiul Chişinău, care a fost confirmat pozitiv la infecţia COVID-19, s-a stins astăzi din viață. Potrivit Ministerului Sănătății, pacientul a fost internat pe data de 25 aprilie la Spitalul Clinic Republican, în stare gravă.
・
Autoritățile susțin că pe lângă coronavirusul de tip nou, bărbatul mai suferea de hipotiroidie, cardiopatie hipertensivă și pancreatită reactivă.
Ambasada Turciei în Republica Moldova urmează să realizeze toate procedurile de repatriere.
AGORA precizează că până la ziua de azi, au fost înregistrate 4248 cazuri de infectare cu noul Coronavirus, dintre care 531 în Transnistria.
În total, 1544 persoane au fost tratate şi 133 au decedat din cauza COVID-19.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!