Leancă și raportul comisiei parlamentare pe cazul BEM: N-am aflat nimic nou

Leancă și raportul comisiei parlamentare pe cazul BEM: N-am aflat nimic nou
Foto: Agora

Fostul premier, Iurie Leancă, a declarat că obiectivul comisiei de anchetă nu a fost realizat. Potrivit acestuia nu s-a ținut cont de recomandările lui și că este necesar ca să fie implicați și experți din străinătate. Leancă a mai declarat că a aflat prima dată de situația alarmantă de la BEM în luna decembrie 2013 și că situația a fost discutată și în timpul cât a fost acesta premier, informează Agora. 

„Din păcate, obiectivul nu a fost realizat. Nu am aflat nimic nou. Nu s-a făcut o analiză riguroasă. Am tras concluzia că fără specialiști, experți din străinătate nu vom avansa repede, obiectiv și echidistant în identificarea celor care se fac responsabili, nici pe aspectul de recuperare a banilor”, a declarat Iurie Leancă

Potrivit lui Leancă, raportul nu reflectă sugestiile care le-a făcut acesta la comisie. Comentând soluțiile propuse de PSRM, privind salvarea băncilor, lichidarea sau naționalizarea acestora, Leancă a declarat că astfel de propuneri nu se discută în plenul Parlamentului, ci mai degrabă autoritățile competente ar trebui să vină cu un plan, având și susținerea partenerilor de peste hotare. 

Leancă a refuzat să comenteze apariția documentului apărut în această dimineață în presă. „Înțeleg că este secret. Referitor la raport pot să spun că sunt devieri”, a spus el.

„În decembrie 2013 a fost bătută alarma”

Iurie Leancă a declarat că a aflat pentru prima dată de situația de la BEM în decembrie 2013. Referitor la modul de acțiune, sursa a declarat că a avut mai multe ședințe în care s-au discutat această situație. „Efectele nu au fost cele care mi le-am dorit”, a menționat Iurie Leancă. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Noi percheziții în penitenciare. Ce au ridicat oamenii legii la Soroca (VIDEO)

Noi percheziții în penitenciare. Ce au ridicat oamenii legii la Soroca (VIDEO)

Parlamentul a numit doi noi viceguvernatori la Banca Națională a Moldovei

Parlamentul a numit doi noi viceguvernatori la Banca Națională a Moldovei

Parlamentul a aprobat demisia directorului ANRE, Ștefan Creangă

Parlamentul a aprobat demisia directorului ANRE, Ștefan Creangă

Advertoriale
Liber de sărbători cu partenerii LiberCard: de două ori mai multe rate pentru cumpărăturile preferate

Liber de sărbători cu partenerii LiberCard: de două ori mai multe rate pentru cumpărăturile preferate

Înscrie-te la Solidarity FabLab şi fii gata pentru profesiile viitorului

Înscrie-te la Solidarity FabLab şi fii gata pentru profesiile viitorului

Republica Moldova este mai bogată cu 20 000 de copaci grație unei acțiuni de împădurire, marca Linella (VIDEO)

Republica Moldova este mai bogată cu 20 000 de copaci grație unei acțiuni de împădurire, marca Linella (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, despre scandalul în care a fost implicată Avocata Poporului: „Răspunsurile doamnei Moloșag nu au fost convingătoare”
  • 2
    Ședința de judecată în care urmează să se decidă dacă Marina Tauber va ieși din cursa electorală se amână pentru mâine. Tauber atacă decizia CEC la Curtea de Apel (UPDATE)
  • 3
    Fără procurori din România în comisia de evaluare a lui Stoianoglo. Motivul pentru care Mariana Alexandru a fost retrasă
  • 4
    Magistrații i-au permis șefului Oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău, cercetat pentru îmbogățire ilicită, să părăsească țara
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.