Peste 290 de moldoveni ar putea fi repatriați din SUA

Peste 290 de moldoveni ar putea fi repatriați din SUA

În curând, mai mulți moldoveni ar putea fi repatriați din SUA în contextul pandemiei. Autoritatea Aeronautică Civilă anunță că a selectat compania aeriană care va efectua cursa charter din New York. 

E vorba de compania „LOT Polish Airlines”, care va pregăti o navă cu o capacitate de 294 de pasageri pentru cursa New York - Chișinău. Un bilet de călătorie va costa 785 de euro.

Informațiile ce țin de programul de zbor, dată și ora, vor fi accesate pe pagina oficială a companiei My Travel, reprezentantul „LOT Polish Airlines” sau pe www.caa.md. Persoanele selectate de oficiul consular vor fi contactate de compania My Travel, iar acestea vor putea să își achiziționeze biletul de avion.Potrivit procedurii stabilite de CSE, de această cursă vor beneficia în primul rând studenții, persoanele aflate la tratament medical, cetățenii moldoveni aflați în dificultate.

Publicitate

Precizăm că până în acest moment, de la începutul pandemiei, nu a fost organizată nicio cursă charter în SUA. Anterior, ministrul de Externe, Oleg Țulea, a declarat că cetățenii moldoveni, aflați în SUA, ar putea reveni acasă în comun cu alți cetățeni din Europa și că a expediat deja astfel de solicitări omologilor din alte state.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal