Efectele pandemiei: Se înregistrează cea mai mare scădere a emisiilor de carbon din istorie

Efectele pandemiei: Se înregistrează cea mai mare scădere a emisiilor de carbon din istorie

Omenirea traversează cea mai mare scădere a emisiilor de carbon înregistrată vreodată, pentru că niciun război, nicio recesiune, nici o pandemie anterioară nu au avut un impact atât de mare asupra emisiilor de CO2 în secolul trecut, precum COVID-19, scrie digi24.ro.

Dar, chiar dacă vom vedea o cădere masivă în acest an, concentrațiile de CO2 din atmosferă care încălzesc planeta nu se vor stabiliza până când lumea nu va ajunge la zero emisii.

De la gripa spaniolă, care a ucis milioane de oameni în urmă cu peste 100 de ani, expansiunea globală a emisiilor de CO2 a crescut masiv, relatează BBC.

În timp ce sursele de energie convențională au transformat lumea, emisiile de carbon au crescut temperaturile globale cu puțin peste un grad Celsius de la mijlocul anilor 1850 și ar putea crește cu 3-4 grade până la sfârșitul acestui secol, dacă nivelul de CO2 nu este redus.

Criza financiară din 2008-2009 a redus emisiile doar cu aproximativ 450 de milioane de tone, valoare mult mai redusă decât scăderea CO2 din perioada următoare celui de-al doilea război mondial, de aproximativ 800 de milioane de tone.

Pandemia din 2020 depășește toate aceste valori

Publicitate

Agenția Internațională pentru Energie a spus că lumea va folosi cu 6% mai puțină energie în acest an - echivalentul consumului din India. O serie de analize diferite arată că emisiile din acest an vor scădea cu 4-8%, undeva între 2 și 3 miliarde de tone de gaze, valoare de 6 - 10 ori mai mare decât la ultima recesiune globală.

Carantina a redus cererea globală de energie electrică cu 20% sau mai mult, spune IEA. Pe parcursul întregului an, nevoia de energie electrică va scădea cu 5% - cea mai importantă de la Marea Depresiune din anii 1930.

Modificările cererii de energie vor avea un efect negativ asupra cererii globale de cărbune, care urmează să scadă 8% în acest an.

Totodată, cercetătorii spun că emisiile de CO2 sunt influențate în prezent, în cea mai mare măsură, de reducerea transportului rutier. Potrivit AIE, activitatea globală de transport rutier global a scăzut la 50% din nivelul anului 2019 până la sfârșitul lunii martie 2020.

În mod similar, călătoriile aeriene au scăzut enorm. În Europa, numărul zborurilor este în scădere cu aproximativ 90%, în timp ce în SUA reducerea a fost mai lentă, cu aproximativ jumătate din numărul de avioane decolate față de anul trecut. Totuși, la nivel global, cererea de combustibil pentru aviație a scăzut cu 65% în aprilie față de anul trecut.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal