A fost lansat primul Program național pentru susținerea antreprenoriatului IT - Startup Moldova

A fost lansat primul Program național pentru susținerea  antreprenoriatului IT - Startup Moldova

Startup-urile din Moldova, care dezvoltă produse și servicii inovatoare cu potențial benefic pentru alte sectoare ale economiei naționale, au acum mai multe oportunități. Odată cu lansarea primului Program național pentru susținerea antreprenoriatului IT din țară, ele pot beneficia de acces la programe educaționale, infrastructură, consultanță, mentorat, oportunități de conectare la evenimente și competiții internaționale, precum și atragerea surselor de finanțare. 

Ana Chirița, directoarea Proiectului TEKWILL: „În noua realitate, cauzată de pandemia COVID-19, acum, mai mult ca niciodată, inovațiile IT sunt o necesitate absolută, atât pentru a depăși provocările actuale, cât și pentru combaterea crizei economice. Am creat Programul Startup Moldova pentru a sprijini gândirea inovatoare, crearea serviciilor și produselor digitale, dar și colaborarea intersectorială. În acest fel, tehnologiile informaționale vor deveni un catalizator important al stabilizării pe durata crizei și după, întrucât soluțiile noi vor răspunde necesităților de dezvoltare ale sectoarelor economiei naționale. În același timp, startup-urile vor furniza noi oportunități și modele de angajare, dezvoltând aptitudinile tinerilor și creând noi locuri de muncă. Astfel ei vor fi încurajați să rămână acasă și să își folosească potențialul pentru dezvoltarea de mai departe a țării. În acest mod reconfirmăm angajamentul nostru stabilit odată cu extinderea Proiectului TEKWILL – să începem revoluția!”

Startup Moldova – creștem idei care schimbă lumea!

„Startup Moldova” reprezintă o platformă pentru generarea, pilotarea și implementarea ideilor noi atât pentru piața locală, cât și pentru cea globală. În cadrul programului va avea loc cartografierea tuturor actorilor implicați în acest domeniu, iar tehnologiile informaționale vor fi conectate la toate ariile de interes public și privat, pe piețele locale și globale. În lumina reflectoarelor vor fi puse succesele și eșecurile antreprenorilor. 

Programul prevede o serie de acțiuni care să permită:

  • conectarea actorilor din diferite industrii, în funcție de necesități – educație, afaceri, marketing, tehnologie, consultanță financiară, mentorat, programe de accelerare cu expertiză națională și internațională;
  • crearea de produse mixte în colaborare;
  • accesarea fondurilor pentru asigurarea lichidităților;
  • beneficierea de asistență extinsă pentru pilotarea ideilor de afaceri;
  • conectarea cu piețele globale și cooperarea cu programe similare, menite să digitalizeze afaceri sau sectoare.

Pentru început, „Startup Moldova” vine cu 3 programe majore, sub umbrela cărora se vor desfășura mai multe proiecte pentru dezvoltarea ecosistemului afacerilor bazate pe inovații IT.

Programul „Digital upgrade” pentru colaborarea dintre afacerile IT și non-IT prevede desfășurarea unei serii de proiecte menite să studieze cele mai stringente necesități ale sectoarelor non-IT în desfășurarea businessului de zi cu zi (business pentru business), dar și potențialul de livrare al startup-urilor și companiilor,  activitatea cărora se bazează pe tehnologii informaționale. TEKWILL va sprijini colaborarea dintre industriile IT și non-IT, care se pot adapta și pot progresa cu ajutorul inovațiilor (pe verticală) în domeniile: FinTech, WineTech, AgTech, MedTech, Lifestyle, Data Science, IoT, comerțul online etc. Prin intermediul programului, cel puțin 40 de companii vor beneficia de suport pentru digitizarea proceselor interne, menite să sporească productivitatea, vânzările, tehnologizarea și comerțul electronic pentru sectoarele non-IT. Pentru identificarea soluțiilor potrivite, proiectul TEKWILL, alături de rețeaua sa de parteneri (ATIC, Moldova IT Park), va mobiliza întreaga comunitate IT din Moldova. Altfel spus, peste 530 de companii existente și startup-uri cu potențial vor veni în ajutorul industriilor/sectoarelor tradiționale.

Programul „Impact” pentru dezvoltarea sectoarelor-cheie ale economiei prevede cercetarea și identificarea problemelor din sectoarelor strategice ale economiei naționale. Programul își propune să ofere soluții IT reale și pentru dezvoltarea sectorului în general, care ulterior ar putea avea un impact major asupra businessurilor independente, așa precum: soluții de automatizare a proceselor, îmbunătățirea instrumentelor de desfășurare a afacerilor, facilitarea utilizării comerțului electronic și a instrumentelor de vânzare etc. Ulterior, în cadrul grupurilor de lucru mixte, formate din reprezentanți ai sectoarelor tradiționale, experți în domeniile de referință și profesioniști IT, vor fi analizate și propuse (eventual, chiar finanțate) soluții, servicii sau produse necesare. Pe lângă grupurile de lucru, vor fi organizate și sesiuni virtuale de ghidare a participanților, pentru înțelegerea noilor modele de business și oportunități ale sectorului. De asemenea, în colaborare cu cei mai importanți reprezentanți ai sectorului, vor fi create și oferite programe dedicate sectoriale, pentru educația antreprenorială și tehnologii informaționale.

Programul „Creative Growth” pentru dezvoltarea startup-urilor prevede o serie de acțiuni de susținere a startup-urilor care au un model solid de afaceri, prin oferirea accesului la programe de educație și expertiză profesională, finanțare, asistență pentru pilotarea ideilor de afaceri, conectarea la piețele globale și cooperarea cu programe similare. În cadrul programului, de asemenea, vor fi create mai multe oportunități de interacțiune cu experți din domeniu și investitori, precum: Startup Week, Demo Day, Startup Club, Tekwill travelers, finanțări pentru stadii incipiente.

Mai multe detalii despre Programul național „Startup Moldova” sunt disponibile AICI.  

Programul este dezvoltat în cadrul proiectului TEKWILL, cu susținerea partenerilor de dezvoltare USAID și Suedia, împreună cu Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC, Moldova IT Park, UNDP și ODIMM.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Proiectul Tekwill se extinde la nivel național - pentru a răspunde noilor provocări ale domeniului (VIDEO)

Proiectul Tekwill se extinde la nivel național - pentru a răspunde noilor provocări ale domeniului (VIDEO)

Tekwill schimbă fața domeniului IT în Moldova: 1 din 3 beneficiari este o femeie

Tekwill schimbă fața domeniului IT în Moldova: 1 din 3 beneficiari este o femeie

Liderii comunităților IT din Moldova au fost desemnați „ambasadori” ai Proiectului Tekwill

Liderii comunităților IT din Moldova au fost desemnați „ambasadori” ai Proiectului Tekwill

Advertoriale
Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Bine ați venit la Vinia Traian!

Bine ați venit la Vinia Traian!

Victoriabank este și în acest an partener al CCF Moldova în cadrul campaniei „Povești de acasă”

Victoriabank este și în acest an partener al CCF Moldova în cadrul campaniei „Povești de acasă”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Reacția socialistului Vlad Batrîncea, după ce PG a început urmărirea în dosarul „Kuliokul”: Se pornește o campanie în stilul lui Plahotniuc
  • 2
    Soldatul rus judecat pentru crime de război pledează vinovat. Reacția Rusiei la procesul intentat împotriva militarului
  • 3
    Politicieni europeni i-ar fi sugerat Ucrainei să facă unele concesii în fața Rusiei, declară Podoliak
  • 4
    Maia Sandu a ținut un discurs în Parlamentul European: Acordarea statutului de țară candidat este decizia cea bună (LIVE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.