
Mihail Saakaşvili a fost numit șef al Comitetului Executiv al Consiliului Național de Reformă din Ucraina
Președintele Ucrianei, Volodimir Zelenski, a semnat un decret prin care l-a numit pe fostul preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, în funcția de șef al Comitetului Executiv al Consiliului Național de Reformă, informează hromadske.ua.
・
„Cred că Mihail Saakaşvili va putea să dea un nou impuls Consiliului Național al Reformelor și va ajuta la implementarea unor schimbări importante în viața Ucrainei”, a declarat Zelenski.
Președintele Ucrainei l-a numit pe Alexandru Olșansky, un antreprenor ucrainean și personalitate publică în domeniul tehnologiei informației, președinte al companiei Internet Invest Group, în funcția de adjunct al lui Saakașvili. Aceasta, deoarece în conformitate cu decretul, șeful Comitetului executiv și adjunctul său sunt numiți de președinte.
Șeful Comitetului Executiv al Consiliului Național de Reformă, în special, „asigură îndeplinirea sarcinilor” de către comitet în anumite domenii de reformă. De asemenea, el reprezintă comitetul în colaborare cu alte organe și servicii subsidiare create de președintele Ucrainei, organele de stat, autoritățile locale, partidele și alte organizații.
De asemenea, el poate crea grupuri de lucru pentru dezvoltarea, studiul detaliat al domeniilor de reformă individuale, monitorizarea implementării și eficacitatea reformelor în Ucraina. O listă completă a funcțiilor lui Saakașvili poate fi găsită în decret.
Cu toate acestea, de fapt este dificil să înțelegem ce funcții, sarcini și puteri va avea Saakașvili. Dar este evident că nu va avea instumente de conducere așa cu Comitetul este doar o instituție consultativă.
Reamintim că mai devreme Zelenski i-a propus lui Saakașvili postul de viceprim-ministru pentru reformă . Însuși fostul președinte al Georgiei a numit propunerea „o mare onoare”. Cu toate acestea, în consecință, nu s-au găsit suficiente voturi în Rada Supremă pentru această numire și Zelenski a decis numirea lui Saakashvili într-o altă funcție.