Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, propune ca România, Bulgaria şi Croaţia să adere la Schengen. Declarația a fost făcută în contextul discuției despre redeschiderea frontierelor europene, după ce riscurile unei epidemii de coronavirus se vor reduce semnificativ.
Comentariile lui Johansson indică dorinţa executivului comunitar ca ţările UE să restabilească spaţiul Schengen de liberă circulaţie, care practic este nefuncţional după închiderea frontierelor statelor membre în contextul crizei coronavirusului, scrie Agerpres, prelând Reuters. Această situaţie a adus aminte de măsurile de închidere a frontierelor, luate într-o manieră necoordonată, în 2015-2016 pentru a stopa valul de migranţi ce se îndrepta spre Europa.
„Acum trebuie să ne întoarcem în viitor, să ne întoarcem la normalitate. Şi trebuie să facem asta cât mai curând după ce situaţia o va permite”, a spus comisarul european Ylva Johansson într-o videoconferinţă cu mai mulți europarlamentari.
Actualele restricţii de circulaţie cântăresc greu asupra sectorului turistic european, unul dintre cele mai lovite de pandemie, ca şi asupra comerţului şi transporturilor pe continent, care traversează cea mai gravă recesiune.
„Pe termen lung, trebuie să acţionăm mai bine decât să revenim la status quo. Trebuie să actualizăm şi să consolidăm suplimentar spaţiul Schengen. Pentru început, vreau ca Bulgaria, România şi Croaţia să adere”, a spus comisarul european pentru afaceri interne, menţionând cele mai noi membre ale UE.
Comisia Europeană doreşte ca statele membre să înceapă ridicarea graduală a controalelor la frontierele naţionale, iar săptămâna viitoare va prezenta linii directoare pentru măsuri echilibrate în vederea evitării unui al doilea val de infectări cu noul coronavirus.
În ultimii ani, spaţiul Schengen a suferit lovituri succesive, de la criza migraţiei la pandemia de COVID-19, confruntându-se cu obstacole repetate în calea obiectivului postbelic al integrării europene.
Vezi și aceste știri

Mureșan: Eforturile politizării Curții Constituționale vor avea consecințe negative asupra relațiilor dintre UE și Moldova

Mai mult de jumătate dintre moldoveni au intrat în autoizolare fără bani „puși deoparte”. Cum a influențat pandemia veniturile oamenilor (STUDIU)
