
Încă cinci oameni din țara noastră au murit de COVID-19. Bilanțul se ridică la 150 de decese
În ultimele 24 de ore, cinci persoane au decedat din cauza COVID-19. Astfel, numărul celor care au pierdut lupta cu virusul se ridică la 150 de cazuri. Datele au fost prezentate de Ministerul Sănătății.
・
Primul caz e vorba de un bărbat de 68 ani, din raionul Ialoveni, internat la Spitalul Clinic Republican pe data de 2 mai. Acesta suferea și de diabet zaharat tip II, сагdiораtiе mixtă și angină pectorală de efort.
Tot în această perioadă a decedat și o femeie în vârstă de 71 ani, din orașul Bălţi, care a fost internată la Spitalul Clinic Republican pe data de 16 aprilie. Bătrâna era diagnosticată și cu alte comorbidităţi, precum hipertensiune arterială gr. III, insuficienţă respiratorie, cardiacă, renală și boală coronariană.
O altă femeie care a pierdut lupta cu viața e din Chișinău. Pacienta de 59 ani suferea și de diabet zaharat tip II, hipertensiune arterială gr. II-III, insuficiență respiratorie gr. III, angină pectorală de efort.
Tot în ultimele 24 de ore a murit un bărbat în vârstă de 56 ani din Bălţi și un bărbat de 71 ani din orașul Cahul. Ambii sufereau și de alte maladii, ceea ce a contribuit la agravarea stării de sănătate.
Până în acest moment, în R. Moldova au fost confirmate 4 605 de cazuri de infecție COVID-19, dintre care 574 în Transnistria.