„Decizia trezește nedumerire și regret. Nedumerire - pentru că, în primul rând, partea moldovenească a fost cea care a venit cu solicitarea de credit. Rusia nu a impus nimic nimănui. În al doilea rând, negocierile pe marginea acordului au avut loc deschis și transparent, încă din noiembrie 2019. Ele au fost reflectate în mass-media moldovenească. Nu știu de ce, la acea etapă, nimeni nu a pus în discuție problema constituționalității negocierilor”, subliniază Rudenko.
În plus, oficialul rus punctează că regretă „atitudinea politizată” față de acest credit.
„Trebuie să comparăm condițiile împrumuturilor pe care Chișinăul le primește de la Rusia și de la alte state. Dorința noastră de a ajuta R. Moldova, stat apropiat nouă, e o dorință sinceră, în special când țara trece prin greutăți economice, accentuate de situația provocată de coronavirus. E păcat că în această țară sunt politicieni care, probabil nu fără de un imbold din exterior, își pun propriile ambiții mai presus decât interesele cetățenilor moldoveni”, se spune în reacția Ministerului rus de Externe.
Pe 7 mai, acordul de creditare dintre Federația Rusă și Republica Moldova a fost declarat neconstituțional. După mai bine de 10 ore de discuții și deliberări, magistrații Curții Constituționale au declarat în afara legii atât proiectul Acordului, Legea votată de Parlament, cât și Hotărârea aprobată de Guvern. Decizia a venit după trei sesizări, din partea a trei formațiuni politice, pe marginea acestui credit.
Ulterior, premierul Ion Chicu a scris pe pagina sa de Facebook că Guvernul va identifica sursele necesare pentru acoperirea găurii bugetare provocate de această decizie.
Pe 8 mai, președintele Igor Dodon a declarat că autoritățile de la Chișinău vor bate la ușa rușilor pentru a negocia un nou credit. Dodon a precizat că deși conducerea țării nu este mulțumită de decizia CC, trebuie să găsească în mod urgent soluții pentru stabilitatea bugetară a Moldovei.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.