
Primul caz de coronavirus raportat în Wuhan după mai bine de o lună
China a ridicat duminică nivelul de risc epidemiologic într-un cartier din Wuhan, după descoperirea unui caz de COVID-19, primul înregistrat după mai bine de o lună în metropola-epicentru a epidemiei, potrivit Hotnews.ro.
・
În Wuhan nu s-au înregistrat noi contaminări din 3 aprilie, până la cel anunțat astăzi de Comisia Națională de Sănătate. Este vorba despre un bărbat de 89 de ani care locuia în districtul Dongxihu, situat în nord-vestul Wuhan, au anunţat autorităţile locale.Nivelul de risc epidemiologic în această zonă a fost ridicat de la „scăzut” la „mediu”, au precizat acestea.Pe lângă cazul din Wuhan, China a raportat duminică 13 noi cazuri de COVID-19 pe teritoriul său. Este pentru prima dată de la 1 mai când ţara anunţă o creştere de două cifre a numărului de contaminări într-o zi.