RISE Moldova, de la o idee la o „lansare cu ecou”. Istoria instituției media inclusă în paginile Cărții albe a mass-mediei

RISE Moldova, de la o idee la o „lansare cu ecou”. Istoria instituției media inclusă în paginile Cărții albe a mass-mediei

Despre redacția RISE Moldova se spune că  are reputația unei instituții care nu crede în lacrimile politicienilor, ci în buchea adevărului și a dreptății. Istoria instituției media din 2013 și până în prezent este desprinsă în Cartea albă a mass-mediei din Republica Moldova, lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent în contextul Zilei Libertății Presei. Totodată, în aceeași carte veți găsi istoriile a nouă instituții de presă care, de-a lungul anilor, au reușit să se dezvolte și să facă față provocărilor, transmite media-azi.md

Ați văzut funcționari sau demnitari șușotind-se pe holurile instituțiilor de stat despre subiecte investigate de jurnaliști? Ar putea să se refere la anchetele RISE Moldova care, așa cum ne-am obișnuit, apar rar, dar nimeresc în țintă aproape de fiecare dată.

Bani murdari, averi nedeclarate, droguri, trafic de influență, interceptări ilegale sunt câteva dintre subiectele predilecte pentru o mână de jurnaliști de investigație, care și-au propus să deconspire scheme frauduloase în care sunt implicați politicieni și funcționari sau demnitari de rang înalt din Republica Moldova.

Publicitate

În doar câțiva ani, redacția RISE Moldova și-a făcut reputația unei instituții care nu crede în lacrimile politicienilor, ci în buchea adevărului și a dreptății.

...

Scheme, dincolo de frontieră

„Discutam cu colegii de la RISE Project România, care abia începusem să colaborez. Ideea era să documentăm cazurile de corupție și spălare de bani dincolo de frontieră. Subiectele transfrontaliere sunt mai ușor de investigat când colaborezi cu jurnaliști din străinătate”, își amintește Iurie Sanduța, unul dintre fondatorii RISE Moldova.

În timp, această formulă a dat roade. Dovadă sunt mai multe investigații de rezonanță. Bunăoară la investigația „Paradisul oligarhului”, s-a colaborat cu jurnaliști din Elveția, Germania, dar și din alte țări.

...

Lansare cu ecou

Lansarea oficială a RISE Moldova a avut loc în 2014 și, așa cum îi stă bine unui centru de investigații, despre noua instituție media pe piața din Republica Moldova s-a aflat odată cu publicarea unei anchete care a făcut ecouri. Echipa a publicat o investigație care anunța demascarea celei mai mari operațiuni de spălare de bani din Europa de Est, prin care organizații criminale și politicieni din Rusia au transferat 20 de miliarde de dolari. Ulterior, procesul era „legalizat” de către judecători din Republica Moldova, iar banii spălați erau răspândiți în întreaga Europă.

„În timp ce înregistram asociația lucram deja la «Spălătoria rusească». La acest material am lucrat cu jurnaliști din opt țări. După publicarea anchetei, mai multe persoane de la diferite ambasade, organizații internaționale ne-au contactat și ne-au încurajat să continuăm și, de asemenea, și-au exprimat interesul pentru a ne susține activitatea”, spune Iurie Sanduța.

În (de)serviciul instituțiilor de stat

Așa a început o altă etapă și anume că, pe lângă anchete, documentare jurnalistică amplă, fact-checking, echipa RISE Moldova a mai trebuit să deprindă și scrierea de proiecte, pentru a-și putea asigura existența.

...

Pe de altă parte, după publicarea multor anchete marca RISE, procurorii s-au văzut nevoiți să pornească dosare penale, iar șefii de instituții să pornească anchete de serviciu.

„Noi încercăm în primul rând să ne facem munca corect, ne conducem după principiul că orice informație înainte de publicare trebuie să fie verificată. De asemenea, ceea ce știm noi despre fact-checking și investigații împărtășim cu alții, inclusiv cu jurnaliștii din afara Moldovei, și participăm la conferințele mari ca să fim la curent cu ultimele instrumente de investigație”, a conchis Iurie Sanduța.

„Intervenim acolo unde, de exemplu, nu vor să o facă procurorii sau polițiștii. Investigăm corupția care ne afectează pe toți, direct sau indirect. Câțiva oameni corupți pot băga în sărăcie un sat, un oraș sau o țară, iar noi jurnaliștii de investigație încercăm să aflăm și să scoatem la lumină ce ascund ei, ce au furat și ce ar vrea să fure. Așa am ajuns să descoperim «spălătorii» mari de bani, vilele unor politicieni ascunse în străinătate, oameni săraci care mergeau pe front pentru bani, călătorii și vacanțe de lux ale unor demnitari, pe banii unor afaceriști corupți”, cofondator RISE Moldova, Iurie Sanduța.

Cartea albă a mass-mediei din Republica Moldova, a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent în contextul Zilelor Libertății Presei. Aceasta cuprinde detalii despre cum au crescut și evolut nouă instituții media.

În fiecare zi, AGORA va publica istoriile redacțiilor unde activează colegii noști de breaslă.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal