Un angajat de la penitenciarul din Rezina vindea marijuana. A ajuns pe mâna oamenilor legii

Un angajat de la penitenciarul din Rezina vindea marijuana. A ajuns pe mâna oamenilor legii

Oamenii legii susțin că au destructurat o rețea de producere și comercializare a drogurilor. Trei bărbați din raionul Șoldănești au fost reținuți, urmând să fie plasați în arest preventiv. Printre ei se numără un angajat de la penitenciarul din Rezina,  care ar fi avut misiunea de a vinde marfa.

UPDATE: Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a dispus o anchetă se serviciu pe acest caz, iar angajatul de la închisoarea din Rezina a fost suspendat din funcție pe perioada desfășurării acesteia.

Știrea inițială: „Pe caz au fost efectuate șapte percheziții de către Inspectoratul Național de Investigații al IGP, sub supravegherea procurorilor PCCOCS – atât la domiciliile membrilor grupării, cât și la locurile de depozitare a drogurilor. În rezultatul acestora, au fost depistate și ridicate peste trei kilograme de marijuana (care pe piața neagră ar valora 450.000 de lei), precum și semințe de canabis pregătite pentru a fi plantate, cântar electronic, obiecte confecționate artizanal utilizate la consumul drogurilor”, a menționat poliția într-un comunicat.

Bărbații reținuți au vârste cuprinse între 33 și 44 de ani. Doi dintre aceștia au fost anterior judecați, inclusiv pentru infracțiuni similare.

Publicitate

„Aceștia acționau în baza unor roluri bine-determinate, fapt pentru care, inclusiv, cauza este cercetată sub aspectul crimei organizate. Potrivit ofițerilor de investigație, angajatul penitenciarului comercializa drogurile, iar liderul grupului criminal cultiva și prelucra plantele de canabis, apoi le transmitea spre comercializare celorlalți membri”, se mai spune în comunicat.

Pentru circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare, suspecții riscă de la șapte la 15 ani de închisoare.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal