
Slusari insistă că MADRM ar fi tergiversat acordarea unui credit din Japonia. „Nu cunosc limba japoneză, dar iată o scrisoare în engleză”
Deputatul Partidului Platforma DA Alexandru Slusari insistă că Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) ar fi tergiversat acordarea unui împrumut avantajos din partea Japoniei. Asta după ce șeful instituției, Ion Perju, a negat acuzațiile, menționând că, probabil, materialele pe care le-a citit deputatul erau în japoneză. „Nu cunosc limba japoneză, dar iată o scrisoare în engleză de la Agenția niponă JICA”, a menționat Slusari.
・

Amintim că deputatul a spus că Republica Moldova poate pierde „un credit foarte avantajos” din Japonia, destinat sectorului agricol, după ce MADRM ar fi tergiversat negocierile.
De partea cealaltă, ministrul Ion Perju a spus că semnarea acordului de împrumut a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus. A insistat că banii vor ajunge în țară, după ce documentul va fi semnat de ambasadorul Republicii Moldova în Japonia.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!