Regina Elisabeta se retrage din viața publică pe termen nedeterminat

Regina Elisabeta se retrage din viața publică pe termen nedeterminat

Regina Marii Britanii se retrage din viața publică pentru o perioadă nedeterminată. Decizia a fost luată în contextul pandemiei de coronavirus, scrie Sunday Times.

Potrivit presei străine aceasta ar fi cea mai lungă pauză de la îndatoriile oficiale din timpul domniei de 68 de ani a reginei Elisabeta a II-a.  Monarhul, în vârstă de 94 de ani, va rămâne la Castelul Windsor pentru mai multe luni, iar Palatul Buckingham va fi închis publicului în această vară, prima dată în 27 de ani. 

Mai multe evenimente, cum ar fi Trooping the Color și petreceri în grădină au fost anulate. De asemenea, agenda reginei este plină pentru această toamnă, însă prezența acesteia încă nu a fost confirmată. 

Amintim că în luna martie curent, regina Elisabeta a II-a a părăsit Palatul Buckingham şi s-a mutat la Castelul Windsor, reşedinţa sa regală situată la vest de Londra, în contextul răspândirii tot mai rapide a pandemiei de coronavirus. 

Suverana britanică, în vârstă de 93 de ani, a fost fotografiată în timp ce părăsea Palatul Buckingham într-o limuzină oficială, însoţită de unul dintre câinii ei din rasa Corgi.

Precizăm că Marea Britanie e una din cele mai afectate țări din Europa de pandemia de COVID-19. Peste 219.000 de oameni au fost infectați, iar 31.000 de persoane au decedat. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Marea Britanie, interesată de procesul de reglementare a conflictului transnistrean

Marea Britanie, interesată de procesul de reglementare a conflictului transnistrean

Marea Britanie devine a treia cea mai afectată țară după bilanțul deceselor provocate de coronavirus

Marea Britanie devine a treia cea mai afectată țară după bilanțul deceselor provocate de coronavirus

Mai puțini oameni își pierd viața din cauza COVID-19. În Italia și Marea Britanie au fost raportate 174 și respectiv 315 decese

Mai puțini oameni își pierd viața din cauza COVID-19. În Italia și Marea Britanie au fost raportate 174 și respectiv 315 decese

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Forțele ucrainene se pregătesc pentru un eventual atac la granița cu Belarus
  • 2
    Un tânăr a ajuns la terapie intensivă după ce a sărit în Nistru
  • 3
    Andrzej Duda, în Rada Supremă: „Nu voi avea odihnă până când Ucraina nu va deveni membră a UE”
  • 4
    Ex-președintele român Traian Băsescu a accidentat o mașină parcată și a mers la poliție pentru a fi testat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.