Este singurul lucrător medical din familia sa, iar studentă la medicină a ajuns la îndrumarea părinților. După cinci ani de stutii, Angela Cirimpei a devenit asitentă medicală, repartizată în secția de anesteziologie și terapie intensivă.

„Mă simțeam ca un copil care nu știe să meargă și abia acum trebuie să învețe să facă primii pași. Dar cu ajutorul colegilor am reușit într-un timp foarte scurt să însușesc toate obligațiile în funcția mea de asistent medical”, își amintește primele impresii Angela.

În timpul anilor de studii. Sursa: Arhiva persoanlă

„Copilul cela plângea de frică. Și eu plângeam lângă el”

A urmat primul contact cu pacientul, prima injecție, prima tensiune măsurată. Iar pacienții de care avea și are grijă sunt copii.

„Îmi amintesc și acum când trebuia la un copil să-i instalez prima branulă (n.r. cateter intravenos). Și copilul cela plângea de frică. Și eu plângeam lângă el așa cum eram abia la începutul experienței. Atunci o colegă mi-a zis că „tu gândește-te că nu-i faci rău, că ești aici pentru binele lui ca să-l ajutăm””, spune cu emoții asistenta.

Peste ani, a înțeles că micii pacienți au nevoie să simtă că asistentul medical le este prieten.

„Când vine un copil în sală eu deja mă simt ca în rolul mamei. Să-l pregătesc psihologic ca să nu-l traumăm. Dacă copilul meu ar fi în rolul lui? Noi trebuie să avem o relație de prietenie. Să știe că ce urmează este spre binele lor”, spune Angela.

Asistenta medicală la locul de muncă. Sursa: Arhiva persoanală