Partide cu milioane de la stat: Iată câți bani va primi fiecare formațiune parlamentară, până la finele anului (INFOGRAFIC)

Partide cu milioane de la stat: Iată câți bani va primi fiecare formațiune parlamentară, până la finele anului (INFOGRAFIC)


Partidele politice vor primi mai puțini bani de la bugetul de stat, ca urmare a rectificării bugetului pentru anul 2020, în contextul crizei generate de COVID-19. Chiar și așa, sumele care urmează să intre în vistieriile formațiunilor politice parlamentare sunt de ordinul milioanelor. În total, din bugetul de stat, pentru finanțarea partidelor politice au fost alocate peste 31 de milioane de lei.

Din cele 19 milioane care au rămas după rectificarea bugetată, cei mai mulți bani de la buget urmează să primească socialiștii, ei având cei mai mulți deputați aleși, dar și cele mai multe voturi obținute în alegerile prezidențiale din 2016, alegerile parlamentare și cele locale din 2019. 

Astfel, PSRM va primi în cont peste șase milioane de lei. Banii urmează să fie transferați lunar, câte 750 de mii de lei.

Pe locul doi se situează Partidul Democrat, care are de primit aproape jumătate de milion de lei lunar, suma totală depășind 3,6 milioane de lei. 

În contul Partidului Acțiune și Solidaritate urmează să intre în jur de 3,3 milioane de lei, în timp ce Platforma DA va primi până la final de an ceva mai mult de două milioane de lei. 

Partidul Șor este formațiunea parlamentară căreia îi revin cei mai puțini bani de la buget. Dar nici aceștia nu vor ajunge în contul formațiunii, întrucât partidul a fost anterior sancționat de Comisia Electorală Centrală.  

Potrivit legii, cuantumul subvenţiilor alocate partidelor politice se distribuie în felul următor: 30% – proporţional cu performanţele obţinute în alegerile parlamentare, 30% - proporţional cu performanţele obţinute în alegerile locale generale, 15 % - proporțional cu performanțele obținute în alegerile prezidențiale; 7,5% –proporțional cu femeile alese efectiv în cadrul alegerilor parlamentare; 7,5% –proporțional cu femeile alese efectiv în cadrul alegerilor locale; 5% –proporțional cu tinerii aleși efectiv în cadrul alegerilor parlamentare și 5% –proporțional cu tinerii aleși efectiv în cadrul alegerilor locale.

Astfel, un vot valabil exprimat pentru un anumit concurent electoral în alegerile prezidențiale, parlamentare și locale costă circa 25 de bani. În același timp, pentru fiecare femeie deputat partidele primesc lunar aproape 7.000 de lei, iar pentru femeile alese în cadrul alegerilor locale subvenția e de 42 de lei. 

Pentru fiecare tânăr ales în cadrul alegerilor parlamentare subvenția lunară constituie aproape 9.000 de lei, iar pentru cei aleși în cadrul alegerilor locale generale din 20 octombrie 2019 e de 69 de lei.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Socialiștii depun o plângere penală pentru a verifica în ce condiții a fost pornit dosarul cu privire la finanțarea partidului

Socialiștii depun o plângere penală pentru a verifica în ce condiții a fost pornit dosarul cu privire la finanțarea partidului

„IDIS” Viitorul: Schimbarea sistemului electoral poate genera probleme în finanțarea partidelor

„IDIS” Viitorul: Schimbarea sistemului electoral poate genera probleme în finanțarea partidelor

Partidul Șor a pierdut la CSJ: Trebuie să verse în buget peste două milioane de lei

Partidul Șor a pierdut la CSJ: Trebuie să verse în buget peste două milioane de lei

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni i se adresează cu „profundă tristețe” Maiei Sandu: „Din câte cunosc personal, ați avut rude și mătușă în mănăstire”
  • 2
    ULTIMĂ ORĂ! Pavel Filip se retrage de la conducerea PDM
  • 3
    Tatiana Țîbuleac, Valentina Naforniță, Nicolae Pojoga, Tudor Iașcenco, printre numele decorate de Maia Sandu, la 30 de ani de la proclamarea independenței
  • 4
    Stoianoglo rămâne în arest la domiciliu. Curtea de Apel a respins solicitarea avocaților
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.