
Cât ai zice „alegeri”. Comisia juridică a Parlamentului a dat undă verde organizării scrutinului prezidențial pe 1 noiembrie
Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului a aprobat, în ședința on-line de astăzi, cu majoritatea voturilor, raportul la proiectul de hotărâre cu privire la stabilirea datei alegerilor Președintelui Republicii Moldova pentru ziua de 1 noiembrie. Urmează ca deputații să voteze și în plen, pentru ca decizia să intre în vigoare.
・
Proiectul prevede că alegerile Preşedintelui Republicii Moldova se stabilesc pentru data de 1 noiembrie 2020, hotărârea urmând să intre în vigoare la data de 15 august 2020, după ce va fi aprobată în ședință plenară.
Decizia vine la doar două zile de când președintele Igor Dodon a spus că își dorește organizarea alegerilor prezidențiale pe 1 noiembrie 2020. La scurt timp, socialiștii au făcut un prim pas pentru îndeplinirea doleanței. Deputații PSRM au înregistrat, pe 11 mai, proiectul hotărârii de Parlament care prevede stabilirea datei scrutinului.
În conformitate cu prevederile art.109 din Codul Electoral, „Alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova se vor desfășura cu cel puţin 30 de zile şi cel mult 60 de zile înainte de expirarea mandatului preşedintelui în funcție. (3) Parlamentul stabileşte data alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua alegerilor”.Amintim că mandatul lui Igor Dodon expiră la data de 23 decembrie 2020. Amintim că președintele Republicii Moldova este ales prin vot direct pentru un mandat de patru ani. O persoană poate fi aleasă în funcția de șef al statului pentru cel mult două mandate consecutive.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!