În echipament de protecție și doar în cazuri de urgență, unii stomatologi acordă asistență medicală. În baza căror reguli activează clinicile

În echipament de protecție și doar în cazuri de urgență, unii stomatologi acordă asistență medicală. În baza căror reguli activează clinicile
Foto simbol. Sursa: famildent.com.pl

În perioada stării de urgență, activitatea clinicilor stomatologice a fost sistată. Excepție sunt cazurile urgente, când este necesară intervenția imediată a medicului. Astfel, unele stomatologii continuă să acorde asistență medicală, dar în baza unor reguli stricte în vederea prevenției răspândirii COVID-19. Pacienții sunt supuși unui triaj la telefon, iar personalul medical este echipat corespunzător. Iată care sunt măsurile întreprinse.

În baza deciziilor Comisie pentru Situații Excepționale (CSE), ulterior aprobată prin ordinul Ministerului Sănătății, a fost suspendată acordarea asistenței medicale stomatologice, cu excepția asistenței medicale stomatologice de urgență.

Sursa: Asociația Stomatologilor din R. Moldova

În aceste condiții, o parte dintre cabinetele stomatologice temporar nu activează. Alte stomatologii, însă, acordă asistență medicală pentru cazurile urgente. Aceasta în baza unor reguli stricte ce țin de prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

În ce cazuri pacienții se pot adresa după ajutor medical de urgență

Literatura de specialitate definești urgența stomatologică ca fiind situația în care pacientul are nevoie de îngrijiri medicale imediate pentru controlul durerii, infecției sau sângerării.

În cazurile sus menționate, pacienții pot solicita ajutorul medicului stomatolog.

Stomatologiile activează în baza unor reguli stricte

Potrivit standardelor Organizației Mondiale a Sănătății, lucrătorii medicali care intră în contact cu pacienți care sunt sau pot fi infectați cu COVID-19, trebuie să poarte echipament de protecție. 

Acesta include: respirator de tip N95 sau FFP2 sau analoguri, mască medicală, vizier sau ochelari, halat sau combinezon, mănuși, bonetă, ciupici.

Același echipament este prevăzut și pentru asistentul medical, registrator și pentru personalul care asigură curățenia cabinetului stomatologic în care se tratează pacienții. Suplimentar, se îmbracă mănuși rezistente și cizme închise.

Totodată, administrația stomatologiilor se asigură zilnic că angajații nu prezintă semne de boală - febră, tuse, dureri de gât.

Cazurile urgente sunt depistate prin apel telefonic

Doctorul habilitat în științe medicale, șef catedră Chirurgie OMF și implantologie orală „Arsenie Guțan” a USMF „Nicolae Testemițanu”, Nicolae Chele, care e și medic șef a clinicii stomatologice „Master Dent”, a explicat pentru AGORA, prin exemplul clinicii, cum este acordată asistența medicală în cazurile de urgență maximă. Potrivit dentistului, în cadrul stomatologiei a fost stabilit un ordin intern care prevede graficul de muncă al angajaților.

În perioada situației de urgență, din cei 12 medici, 16 asistente și 4 registratori ai clinicii, activează zilnic trei medici, trei asistente, un registrator și infermiera care se schimbă prin rotație în fiecare zi. Echipa include un medic stomatolog – chirurg, doi medici terapeuți trei asistente, un registrator și infermiera.

„Am exclus cazurile de ajutor stomatologic planificat. Ne limităm la situațiile urgente care presupun înlăturarea durerii acute preponderent extracții. Numărul pacienților nu depășește patru - cinci persoane în zi la un medic și nici un pacient nu se află în sala de așteptare”, explică medicul Nicolae Chele.

Totodată directorul precizează că medicul stomatolog este echipat în timpul lucrului cu două halate, dintre care unul este impermeabil. Fața este acoperită cu vizieră sau ochelari, respirator și mască medicinală. Stomatologul îmbracă două perechi de mănuși, bonetă și botoșei.

Măsuri întreprinse în cazul pacienților

Triajul paciențienților se face la telefon. Persoana este întrebată dacă s-a întors sau nu recent din țări străine, dacă a fost în contact cu persoanele infectate, care este starea sa generală de sănătate și ce acuze prezintă. Ulterior, se stabilește dacă cazul este o urgență stomatologică.

Odată ajuns la cabinetul stomatologic, pacientul îmbracă botoșeii, prelucrează mâinile, îmbracă mănușile, apoi este întâlnit de recepționistul care-i măsoară temperatura și înregistrează pacientul. Totodată, persoana este obligată să completeze ancheta epidemiologică.

Modelul fișei epidemiologice ce urmează să fie completată de pacient

Ulterior, pacientul este preluat și așezat în fotoliul stomatologic de asistentul medical deja echipat. Drept măsură de prevenție a răspândirii infecției, pacientul prelucrează cavitatea bucală cu antiseptici înainte de examinare și de intervenția medicului.

Potrivit directorului clinicii, intervalul de primire a pacienților nu poate fi mai mic de o oră. După fiecare pacient, încăperea este prelucrată cu substanțe dezinfectante și este conectată lampa de cuarț.

Precizăm că, în prezent, CSE nu a aprobat, deocamdată, condițiile și termenii când cabinetele stomatologice își vor putea relua activitatea în regim obișnuit. Reprezentanții Ministerului Sănătății a precizat pentru AGORA că urmeaza să fie aprobate urmatoarele masuri pentru ieșirea din situația de urgență. În acest sens, CSE este la etapa în care pregătește proiectul dispoziției prin care va permite activitatea stomatologică.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Elveția: În prima zi de relaxare a restricțiilor impuse de autorități, oamenii au făcut cozi la ușile stomatologiilor și a frizeriilor (FOTO)

Elveția: În prima zi de relaxare a restricțiilor impuse de autorități, oamenii au făcut cozi la ușile stomatologiilor și a frizeriilor (FOTO)

Șase persoane au fost sancționate pentru încălcarea regimului de autoizolare. Unii s-au pornit la medicul stomatolog

Șase persoane au fost sancționate pentru încălcarea regimului de autoizolare. Unii s-au pornit la medicul stomatolog

Noi alerte de călătorie! Restricțiile impuse cetățenilor moldoveni (DOC)

Noi alerte de călătorie! Restricțiile impuse cetățenilor moldoveni (DOC)

Advertoriale
Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Exercițiu teoretic: Ce se întâmplă cu alegerile de la Bălți, dacă Tauber este exclusă din cursă. Răspunsul lui Postică
  • 2
    Ședința unde se decide soarta candidatei Partidului Șor la Bălți: Dosarul, strămutat la Curtea de Apel
  • 3
    Cum va decurge turul II la Bălți în cazul în care Tauber va fi exclusă. Opinia Asociației Promo-LEX
  • 4
    Diaconul Ghenadie Valuța, exclus din rândurile clerului Mitropoliei Moldovei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.