Popularitatea lui Donald Trump scade, iar Joe Biden conduce în cel mai recent sondaj

Popularitatea lui Donald Trump scade, iar Joe Biden conduce în cel mai recent sondaj
foto: Doug Mills-Pool/Getty Images

Tot mai mulţi americani sunt nemulţumiţi de prestaţia preşedintelui Donald Trump în criza coronavirusului. Ultimul sondaj de opinie Reuters/Ipsos arată că fostul vicepreşedinte Joe Biden, care va fi candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din noiembrie, este cu 8% mai bine cotat decât actualul lider de la Casa Albă, scrie Agerpres.

Sondajul, realizat luni şi marţi, arată că 41% din adulţii din SUA îl aprobă pe Trump, procentaj în scădere cu 4 puncte de la jumătatea lui aprilie, în timp ce 56% îl dezaprobă, faţă de 51% cu o lună în urmă.

Dintre alegătorii înregistraţi, 46% declară că vor vota cu Biden în 3 noiembrie, iar 38% - cu Trump. Cu o săptămână în urmă, diferenţa dintre cei doi în sondajul similar era de numai 2%.

În privinţa gestionării epidemiei de COVID-19, procentajul americanilor nemulţumiţi de preşedinte este mai mare cu 13 puncte procentuale decât al celor satisfăcuţi. Nivelul de dezaprobare faţă de Trump este cel mai ridicat de la începutul lui martie, când sondajele Reuters/Ipsos au pus întrebarea respectivă.

Biden a fost mai bine plasat decât Trump în multe sondaje realizate anul acesta în rândul alegătorilor înregistraţi, dar avansul său s-a erodat continuu până săptămâna aceasta. Actualul preşedinte este considerat mai bun în privinţa creării de locuri de muncă, în timp ce contracandidatul său democrat este văzut ca un eventual lider mai bun pentru combaterea epidemiei.

Trump a minimalizat iniţial ameninţarea coronavirusului care a provocat moartea a peste 80.000 de oameni în Statele Unite, cel mai mare număr din toate ţările. Uneori, preşedintele i-a contrazis pe experţii guvernamentali în materie, a promovat posibile tratamente a căror eficienţă nu este dovedită şi i-a acuzat pe guvernatorii democraţi din unele state că renunţă cu prea mare întârziere la restricţii pentru a-i reduce şansele de a fi reales. El a susţinut că administraţia pe care o conduce a procedat corect şi a acuzat China că nu a avertizat restul lumii despre gravitatea şi amploarea epidemiei, afectând astfel economia.

Sondajul prezentat de Reuters a fost realizat online, în engleză, pe tot teritoriul SUA. Au răspuns 1.112 americani adulţi, din care 973 sunt înregistraţi ca alegători. Marja de eroare este de plus/minus 4 puncte procentuale.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Casa Albă planifică să desființeze grupul de lucru anticoronavirus. Trump: „Ne readucem țara”

Casa Albă planifică să desființeze grupul de lucru anticoronavirus. Trump: „Ne readucem țara”

Donald Trump sugerează un tratament pentru COVID-19: Coronavirusul ar putea dispărea dacă se fac injecţii cu dezinfectant

Donald Trump sugerează un tratament pentru COVID-19: Coronavirusul ar putea dispărea dacă se fac injecţii cu dezinfectant

Trump a anunţat o interdicţie de 60 de zile pentru imigranţii care vor să trăiască şi să muncească permanent în SUA

Trump a anunţat o interdicţie de 60 de zile pentru imigranţii care vor să trăiască şi să muncească permanent în SUA

Advertoriale
Orange a fost desemnată cea mai performantă rețea din Moldova pentru a 10-a oară consecutiv

Orange a fost desemnată cea mai performantă rețea din Moldova pentru a 10-a oară consecutiv

Ești în căutarea unei universități din țară pentru a-ți continua studiile? Află care sunt motivele de a aplica la USC, de la absolvenții de succes ai universității

Ești în căutarea unei universități din țară pentru a-ți continua studiile? Află care sunt motivele de a aplica la USC, de la absolvenții de succes ai universității

Depozitul DINAMICO+ 11% dobândă fixă la EXIMBANK

Depozitul DINAMICO+ 11% dobândă fixă la EXIMBANK

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    De la 0, până la 34 de mii de lei. Cât a cheltuit Maia Sandu pentru deplasările în străinătate în prima jumătate a acestui an (DOC)
  • 2
    Radu Marian declară că un nou mecanism de compensare pentru consumul de gaze naturale va fi aprobat până la sfârșitul lui iulie
  • 3
    Italia declară stare de urgență în cinci regiuni nordice din cauza celei mai grave secete din ultimii 70 de ani
  • 4
    Cum se va reorganiza Blocul Comuniștilor și Socialiștilor în Parlament, după decesul Elenei Bodnarenco (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.