În cadrul ședinței au fost abordate problemele în sectorul HoReCa și comerțului cu amănuntul, digitalizarea economiei inclusiv a serviciilor publice, accesul la resurse financiare în condițiile crizei economice globale și căderii consumului, reluarea activității centrelor comerciale, situația în industria automotive și altele.
De asemenea, a fost abordat subiectul modificării reglementărilor pentru a permite activitatea stațiilor de alimentare cu petrol în regim de autodeservire, fără implicarea operatorilor.
Amintim că anterior autoritățile spuneau că activitatea cafenelelor, hotelelor și restaurantelor nu va fi reluată până la 15 mai, zi în care oficial se încheie starea de urgență. Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, spunea că autoritățile vor evalua starea lucrurilor la acel moment și vor decide relaxarea sau înăsprirea restricțiilor. „Nu sunt prognoze optimiste, mai există riscuri. În funcție de numărul de cazuri se poate reveni la unele măsuri”, a spus Dumbrăveanu.
Menționăm că accesul în parcuri, în grupuri nu mai mari de trei persoane, a fost permis de luni, 27 aprilie, când autoritățile au decis relaxarea unor restricții pe timp de pandemie. Totuși, oamenii sunt atenționați să respecte măsurile de protecție atunci când ies în locuri publice - să evite locurile aglomerate, să păstreze distanța socială, să-și acopere gura în caz de tuse sau strănut. Totodată, nu este permisă aflarea în locurile publice în grupuri mai mari de trei persoane.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.